AcasăȘTIRI EXTERNEMotivul pentru care Katalin Novak, preşedinta Ungariei, şi-a dat demisia: "Am făcut...

Motivul pentru care Katalin Novak, preşedinta Ungariei, şi-a dat demisia: „Am făcut o greșeală”

Katalin Novak

Scandal politic imens în Ungaria: președinta Ungariei, Katalin Novak, a demisionat, sâmbătă, în urma protestelor publice la adresa ei. Şi partidele de opoziție au tot făcut apel ca aceasta să se retragă din funcție.

Iar ea a cedat. Katalin Novák, 46 de ani, a anunțat, într-un mesaj televizat, că se va retrage de la președinție, funcție pe care o deține din 2022.

A grațiat un condamnat dintr-un dosar de pedofilie

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului.

Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Katalin Novak, a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

Cum şi-a motivat decizia

„Am făcut o greșeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez dumneavoastră în calitate de președinte”, a spus Novak într-un discurs difuzat la televiziunea de stat, potrivit Reuters.

În aprilie anul trecut am decis să acord clemenţa, considerând că deţinutul nu a abuzat de vulnerabilitatea copiilor care i-au fost încredinţaţi.

M-am înşelat, deoarece decizia de graţiere şi lipsa de justificare erau de natură să ridice îndoieli cu privire la politica de toleranţă zero faţă de pedofilie”, a mai spus Novak.

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat joi că va modifica Constituția pentru a exclude posibilitatea grațierii pedofililor, în urma controversei provocată de Novak.

Katalin Novak a mai mărturisit că „politica este o lume dură, uneori crudă. Unii oameni cred că nu este pentru noi, femeile. Eu nu sunt de acord cu acest lucru. Haideţi să nu ne complacem!

Avem nevoie de femei în viaţa publică, pentru că eu cred că, în timp, această lume va deveni un loc mai echitabil, mai paşnic şi, cu siguranţă, mai semnificativ.

Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a servi naţiunea maghiară”.

author avatar
Andrei Ștefan
759 afisari

5 COMENTARII

  1. asta a semnat,precum primarul nu a citit ce semneaza ,dar a avut demnitate si a demisionat .la noi cei 4 presedinti din 1990 pana azi au facut greseli mult mai grave si sunt bine mersi ,iar am primit o lectie de demnitate de la maghiari .

  2. Adica a fost fortata sa-l gratieze pe àla ,apoi ea si-a dat demisia nemai dorind sa execute si alte ordine care contravin vointei ei?

  3. Sa ne imaginam ca poate a fost fortata sa il gratieze, poate ca livra copii la oameni „seriosi”…nu cred ca si-ar fi riscat cariera pentru unu…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger