După 16 ani în fruntea Germaniei, interval în care a marcat decisiv drumul pe care a apucat-o UE, cancelarul Angela Merkel părăsește lumina reflectoarelor. Moștenirea încă liderului de facto al Europei – o serie de politici falimentare și societăți divizate. S-a vrut unitate, s-a obținut dezbinare și inechitate, s-a vrut independență, s-a ajuns la sluj în fața Americii. Din ianuarie, Uniunea trebuie să propună o nouă voce care să-i apere interesele, iar pentru acest drept se luptă trei politicieni educați și ancorați în plasa de interese a finanței mondiale.
Cine o va înlocui pe Angela Merkel în rol de „locomotivă” a Europei? Emmanuel Macron pare în pole-position, dar locul este dorit și de Mario Draghi, premierul Italiei și omul bancherilor. Nu în ultimul rând, și Olaf Scholz, viitorul cancelar neamț, revendică poziția, dat fiind că va conduce Germania, cea mai puternică economie de pe continent.
Așteptările sunt uriașe, dar și decepțiile…
Așadar, întrecerea pentru leadershipul UE a început. Așteptările sunt uriașe, dar și decepțiile vor fi pe măsură, căci mulți analiști politici văd în ceață capacitatea cuiva de a readuce Europa acolo unde-i este locul.
Mai degrabă, decât să conducă UE, viitorul lider trebuie să găsească soluții pentru a rezolva numeroasele provocări cu care blocul comunitar se confruntă în prezent. De la criza migranților la Brexit, de la imixtiunea americană în treburile interne ale Bruxellesului și până la dependența de gazul rusesc, dar să nu uităm nici ofensiva (economică și nu numai atât) declanșată pe continent de China, vedem că moștenirea Angelei Merkel nu este tocmai una de dorit.
La nivel global, riscul de marginalizare geopolitică este uriaș. Deja Marea Britanie își consolidează propriul parteneriat avut cu SUA, axa Londra – Washington ocolind tot mai mult interesele UE. Și cum Moscova continuă să fie un jucător de luat în seamă, iar Beijingul câștigă teren pe toate planurile, Europa de azi, divizată și măcinată de probleme, poate ajunge în nedorita situație de a fi ignorată când vine vorba de luarea unor decizii majore.
Macron a pus șampania la rece
Chiar și așa, Angela Merkel rămâne cu un uriaș capital de imagine, pe care niciun alt politician european nu-l are la momentul actual. Potrivit unui sondaj realizat de think tank-ul European Council on Foreign Relations (ONG aflat sub patronajul lui George Soros), cetățenii europeni ar vota-o, în proporție de 41%, pe Merkel la conducerea Europei; Emmanuel Macron a primit doar 14% din voturi.
Însă liderului de la Palatul Elysee nu-i pasă. Profitând de faptul că Franța va prelua președinția semestrială a UE începând cu luna ianuarie, Macron deja a pus șampania la rece. Este sigur că viziunea sa asupra Europei are acum șanse de reușită, după ce Merkel a părăsit scena politică. New York Times tocmai ce a scris că „preşedintele Franței conduce cursa pentru preluarea leadershipului european, deşi încerc sale autoproclamate de a da Uniunii un obiectiv clar politic au fost frânate până acum”.
Săptămâna trecută, Parisul a semnat cu Roma un tratat cu ramificații în toată sfera economică, noua alianță urmărind să domine Europa pentru mulți ani de acum încolo. Dar Mario Draghi, omul finanței mondiale, vrea mai mult de atât, are ambiții personale la fel de mari ca Macron și se poate dovedi un rival pe măsură.
Pericolul marginalizării geopolitice
Și dacă ne gândim că pe Macron îl așteaptă, în primăvară, un scrutin prezidențial deloc liniștit, vedem că Europa mai are de așteptat până să-și găsească „locomotiva”. Franța are parte de puternice convulsii politice interne și nici Italia, cu un guvern „peticit”, nu stă prea bine. Neamțul Olaf Scholz, viitorul cancelar, se declară pregătit să pună punct „merkelismului”, o doctrină politică bazată pe diplomație și compromis, inclusiv în relațiile cu Rusia şi China.
Helen Thompson, profesor de politică internațională la Cambridge, face o radiografie dură a Uniunii Europene: „Slăbită de rivalitatea dintre Statele Unite şi China, profund divizată pe plan intern, UE nu poate fi condusă de cineva la ora actuală. Nimeni nu va deveni «Merkel 2». Realitatea, ca s-o spunem direct, este că nici cancelarul german, nici guvernul francez nu pot conduce Europa. Și, în lipsă de leadership, Europa se îndreaptă spre stagnare”.