Cauta

Momente de panică într-un tren, în Elveția. Mai mulți oameni, luați ostatici de un bărbat înarmat cu un topor

Panică într-un tren,în Elveția. 15 oameni,luați ostatici

sursa foto: X/swissinfo.ch

Au fost momente de spaimă pentru mecanicul și mai mulți pasageri aflați într-un tren, în Elveția. A fost vorba despre o luare de ostatici, astfel că poliția a intrat în alertă.

Un bărbat înarmat cu un topor şi un cuţit a luat ostatici 15 pasageri dintr-un tren care circula prin vestul Elveției, potrivit Mediafax.

 

Ce s-a întâmplat cu autorul luării de ostatici

A fost alertată poliția și s-ar fi dus negocieri, inclusiv printr-o aplicație de telefonie mobilă. Poliţia a fost alertată de ceilalţi pasageri, iar negocierile au avut loc parţial prin WhatsApp şi prin intermediul unui interpret care vorbea farsi, limba majoritară în Iran.

Se crede că autorul este un „solicitant de azil” iranian, în vârstă de 32 de ani. Era înarmat cu un topor şi un cuţit şi vorbea farsi şi engleză, din câte a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Vaud, Jean-Christophe Sauterel.

Agresorul a fost împușcat de un polițist în timp ce se îndrepta spre el cu un topor, iar echipa de intervenție a reușit să urce în tren.

Între timp, s-a aflat că ostaticii au fost eliberați, fiind nevătămați, potrivit presei internaționale.


Nici poliţia, nici procurorii nu au dorit să comenteze, întrebaţi fiind dacă războiul dintre Israel şi Hamas ar fi putut juca un rol în acest atac.

Luările de ostatici sunt rare în Elveţia, mai ales la acest nivel.

Ultimele stiri

  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • Exit mobile version