AcasăȘTIRI EXTERNEMisiune istorică a NASA către Lună. Decolare reușită pentru cea mai puternică...

Misiune istorică a NASA către Lună. Decolare reușită pentru cea mai puternică rachetă din lume / 100.000 de oameni au asistat la spectacol – VIDEO

Misiune istorică a NASA către Lună. Decolare reușită pentru cea mai puternică rachetă din lume / 100.000 de oameni au asistat la spectacol - VIDEO / Foto: printscreen

Într-un zgomot asurzitor, noua mega-rachetă a NASA, cea mai puternică din lume, a decolat miercuri din Florida, îndreptându-se spre Lună în prima misiune fără echipaj uman a noului program emblematic al agenției spațiale americane, Artemis.

 

100.000 de spectatori, așteptați la lansare

Racheta, denumită SLS, s-a înălțat ca o uriașă minge de foc la ora locală 1.47 (06.47 GMT) de la Centrul Spațial Kennedy, după ce două încercări au fost anulate în ultimul moment în această vară din cauza unor probleme tehnice, iar apoi două uragane au amânat cu câteva săptămâni lansarea.

Misiunea Artemis 1 este programată să dureze în total 25 de zile, iar multe etape ar mai putea ridica probleme, însă prima decolare a acestui gigant de 98 de metri înălțime, care a fost dezvoltat timp de peste un deceniu, este deja un adevărat succes pentru NASA.

La 50 de ani de la ultima misiune Apollo, acest zbor de testare, care va face ocolul Lunii fără aterizare și fără astronauți la bord, ar trebui să confirme că vehiculul este sigur pentru un viitor echipaj.

Lansarea marchează marele început al programului Artemis, care are ca obiectiv trimiterea primei femei și a primei persoane de culoare pe Lună. Scopul este de a stabili o prezență umană durabilă pe satelitul Pământului, în vederea pregătirii unei călătorii pe Marte.

În ciuda unei lansări nocturne miercuri, aproximativ 100.000 de persoane erau așteptate să urmărească spectacolul, în special de pe plajele din jur, scrie Le Point.

Probleme tehnice și uragane

Ca și în cazul celor două încercări anterioare de decolare eșuate din această vară, Nasa a avut dificultăți în umplerea rachetei cu combustibil criogenic – peste 2,7 milioane de litri de hidrogen și oxigen lichid. În cursul serii, la piciorul rachetei a fost detectată o scurgere de combustibil hidrogen extrem de inflamabil, ceea ce a necesitat trimiterea unei echipe de tehnicieni la rampa de lansare pentru a o repara, oprind pregătirile timp de aproximativ o oră și provocând o ușoară întârziere a programului inițial de lansare.

În această vară, prima încercare de decolare a fost anulată în ultimul moment din cauza unui senzor defect, iar a doua din cauza unei scurgeri de hidrogen. După aceste probleme tehnice, două uragane – Ian și apoi Nicole – au amenințat racheta, amânând lansarea cu câteva săptămâni.

Imediat după decolare, echipele de la centrul de control din Houston, Texas, au preluat controlul. După două minute, cele două propulsoare albe au căzut înapoi în Atlantic. După opt minute, etajul principal s-a desprins. Apoi, la aproximativ o oră și jumătate după decolare, un ultim impuls din partea etajului superior va pune capsula Orion pe drumul spre Lună, unde va ajunge în câteva zile.

Acolo, va fi plasată pe o orbită îndepărtată timp de aproximativ o săptămână, aventurându-se până la 64.000 km în spatele Lunii – un record pentru o capsulă locuibilă. În cele din urmă, Orion își va începe întoarcerea pe Pământ, testându-și scutul termic, cel mai mare construit vreodată. În timp ce trece prin atmosferă, va trebui să reziste la temperaturi de două ori mai ridicate decât suprafața Soarelui. Aterizarea în Oceanul Pacific este programată pentru 11 decembrie.

O nouă eră se deschide

După racheta Saturn V a misiunilor Apollo și apoi navetele spațiale, SLS va deschide o nouă eră a explorării umane – de data aceasta în spațiul cosmic. În 2024, Artemis 2 va duce astronauți pe Lună, dar fără să aterizeze. Această onoare va fi rezervată echipajului de pe Artemis 3, cel mai devreme în 2025.

NASA planifică apoi o misiune pe an pentru a construi o stație spațială pe orbita Lunii și o bază la polul sud al acesteia.Scopul este de a testa noi echipamente acolo: costume, vehicule, o mini-centrală electrică, utilizarea apei înghețate la fața locului etc.

Toate acestea cu scopul de a stabili o prezență umană durabilă. Acest experiment este destinat să pregătească un zbor cu echipaj uman spre Marte, probabil la sfârșitul anilor 2030. Această călătorie, de o cu totul altă amploare, va dura cel puțin doi ani.

author avatar
Tudor Borcea
254 afisari

1 COMENTARIU

  1. Prima femeie si primul om de culoare pe Luna
    Se poate asa ceva ?
    Sa-i uitati tocmai pe cei ,,pe invers ” cei cu curcubeul in inima ?
    Sa nu aiba si ei un reprezentant PRIDE ca a pus piciorul pe Luna ?
    Discriminare de neconceput .
    Rusiniiicaaaa !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger