AcasăȘTIRI EXTERNEMinistrul Economiei din Germania îi învață pe nemți cum să treacă peste...

Ministrul Economiei din Germania îi învață pe nemți cum să treacă peste criza energetică. Tu ai face așa ceva?

Ministerul Economiei din Germania îi învață pe nemți cum să treacă peste criza energetică. Tu ai face așa ceva? / Foto: Printscreen

Pe fondul dependenței energetice de Rusia, Germania îndeamnă populația să facă economii la energie, măsuri ce amintesc cumva de vremurile grele pe care le trăiau, sub comunism, țările din Europa de Est.

Germania a sfătuit populația să își dezghețe congelatoarele în mod regulat, să schimbe capetele de duș și să treacă la iluminatul birourilor cu LED-uri, în timp ce guvernul încearcă să reducă dependența de energia importată din Rusia, care a devenit o problemă politică.

„Consolidarea independenței”, pe spinarea populației

„Invazia Rusiei în Ucraina ne arată dureros de clar în fiecare zi: trebuie să ne îndepărtăm de sursele de energie fosilă și să ne îndepărtăm de dependența și șantajul în legătură cu importurile rusești”, a declarat ministrul Economiei, Robert Habeck, membru al Partidului Verzilor, într-o declarație de lansare a campaniei.

Cea mai mare economie a Europei este presată să își diminueze dependența de gazul și petrolul rusești, după invazia din Ucraina. Germania a anunțat deja că va opri importurile de petrol rusesc până în 2023 și va reduce importurile de gaze rusești.

„Doar cu mai multe energii regenerabile și mai multă eficiență energetică ne vom consolida independența”, a declarat Habeck, adăugând totodată că cetățenii ar putea înregistra facturi mai mari la energie în toamnă, informează Financial Post.

Ministerul Economiei le cere celor 80 de milioane de locuitori ai țării să îi urmeze exemplul și să ia o serie de măsuri pentru a economisi. Printre ele, oprirea aerului condiționat, acolo unde este posibil. Unde aerul condiționat este necesar, se recomandă reglarea aparatelor la 26 de grade, față de 22.

Mai puneți o haină pe voi

Din iunie până în august, se recomandă ca încălzirea locuințelor să nu fie în funcțiune. În celelalte luni, cetățenilor li se recomandă să controleze încălzirea în funcție de condițiile meteorologice, cu reducerea temperaturilor de pornire ale tuturor circuitelor de încălzire la minimul necesar.

În privința iluminatului, pe lângă folosirea becurilor economice, se recomandă diminuarea timpulului de funcționare a iluminatului automatizat și oprirea iluminatului exterior acolo unde nu este necesar.

author avatar
Tudor Borcea
730 afisari

1 COMENTARIU

  1. Băi Tudorică, pe vremea lui Ceașcă aveam lumină de la 19 la 22. Așa că nu pune întrebări tâmpite. Puneam pături pe calorifere să nu crape de frig. Întreabă-ți babacii că ei au prins.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger