AcasăȘTIRI EXTERNEMike Tyson va fi ambasador al canabisului. Țara care se bazează pe...

Mike Tyson va fi ambasador al canabisului. Țara care se bazează pe legenda boxului

Mike Tyson va fi ambasador al canabisului. Țara care se bazează pe legenda boxului

Mike Tyson a pariat deja pe canabisul legal din Statele Unite și este pe cale să lanseze o nouă companie de marketing.

Malawi, unde cultivarea și comerțul cu canabis medicinal este permisă, se bazează pe Mike Tyson pentru a promova această industrie înfloritoare.

Țara din sud-estul Africii a cerut oficial legendei boxului să devină ambasador al industriei locale, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii.

„Aurul” din Malawi

Într-o scrisoare adresată fostului campion mondial la categoria grea, ministerul a scris că „Malawi nu poate merge singură în această industrie complexă și are nevoie de un partener. Aș dori să vă numesc, domnule Mike Tyson, ambasador al sectorului canabisului în Malawi”. Ministerul nu a spus dacă Tyson a răspuns favorabil cererii sale.

Cel mai tânăr campion mondial din categoria sa la vârsta de douăzeci de ani, în 1996, „Iron Mike”, după o carieră tumultoasă în box, între lupte și diverse scndaluri, s-a orientat în ultimii ani în afacerea cu canabis legal. La sfârșitul lunii octombrie, revista americană Forbes a anunțat lansarea de către boxer a unei noi companii de comercializare a produselor pe bază de canabis în Statele Unite.

Malawi s-a alăturat listei țărilor africane care permit utilizarea canabisului în scop medical, la începutul anului 2020, în special pentru a compensa scăderea producției de tutun. Producția și vânzarea pentru fabricarea de textile și frânghii sunt, de asemenea, permise. Descris uneori drept „aurul din Malawi”, canabisul a fost cultivat ilegal ani de zile.

 

author avatar
Tudor Borcea
520 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger