Cauta

Mesajul talibanilor pentru soldații SUA: plecați cât mai repede!

Mesajul talibanilor pentru soldații SUA: plecați cât mai repede! - Ziarul National

Talibanii au avertizat  Statele Unite împotriva menținerii planificate a forțelor americane în Afganistan după data programată pentru 31 august, avertizând că nu vor anunța constituirea vreunui guvern înainte de plecarea lor.

Mesajul talibanilor pentru soldații SUA: plecați cât mai repede! - Ziarul National“Este o linie roşie. Preşedintele Biden a anunţat că SUA îşi vor retrage toate forţele armate până pe 31 august.Dacă îşi prelungesc prezenţa, înseamnă că prelungesc ocupaţia, ceea ce nu este necesar. Dacă Statele Unite sau Marea Britanie cer mai mult timp pentru a continua evacuările, răspunsul este nu. În caz contrar, vor exista consecinţe”, a declarat Suhail Shaheen, un purtător de cuvânt al talibanilor.

De asemenea, talibanii nu vor forma un guvern în Afganistan “atât timp cât un singur soldat american va mai fi prezent în țară”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul mişcării islamiste.

Sub presiunea aliaţilor săi, Joe Biden a lăsat deschisă posibilitatea menţinerii unor soldaţi în Afganistan după 31 august, în condiţiile în care de la preluarea conducerii de către talibani la mijlocul lunii august mii de familii s-au adunat lângă Aeroportul Internaţional Kabul pentru a încerca să părăsească ţara înainte de această dată.

Guvernul britanic a anunțat  că va pleda astăzi pentru prelungirea operațiunilor de evacuare în Kabul după 31 august, cu ocazia unui summit virtual G7 dedicat Afganistanului.

Emiratul Islamic al Afganistanului

La Kabul, situația a rămas haotică și tensionată în jurul aeroportului, unde mii de afgani înspăimântați de revenirea talibanilor la putere așteaptă să-și poată părăsi țara la bordul avioanelor închiriate de Occident.

Confruntat cu urgența situației, Washington a rechiziționat avioanele mai multor companii aeriene private. Nu vor decola din Kabul, dar vor ajuta la transportul celor care au fost evacuați în țări terțe, precum Qatar și Emiratele Arabe Unite.

În restul capitalei, situația a rămas destul de calmă, cu luptătorii talibani înarmați patrulând pe străzi și desfășurați la punctele de control.

Dacă nu a fost încă instituit niciun guvern, continuând discuțiile cu personalitățile afgane pentru a include alte facțiuni, talibanii au încercat totuși să își afirme autoritatea.

Au înlocuit steagul național tricolor de pe toate clădirile publice cu steagul lor alb, împodobit în negru cu o profesie de credință islamică și cu numele oficial al regimului lor: Emiratul Islamic al Afganistanului.

Talibanii au intrat în Kabul pe 15 august fără să întâmpine rezistență, în urma unei ofensive fulgerătoare care a început în mai după începerea retragerii forțelor americane și NATO.

Mișcarea de rezistență

Această mișcare este concentrată în Valea Panchir, la nord-est de Kabul, în jurul Frontului Național de Rezistență (FNR)condus de Ahmad Massoud, fiul comandantului Ahmed Shah Massoud asasinat în 2001 de Al-Qaeda. Și de Amrullah Saleh, deputat al guvernului destituit.

Talibanii au declarat luni că au înconjurat forțele de rezistență din Panchir, dar au favorizat “negocierea în locul luptei”. Susținătorii rezistenței au susținut că talibanii au fost “opriți de ambuscade”.

Ali Maisam Nazary, un purtător de cuvânt al FNR,  a precizat că Frontul se pregătește pentru „un conflict de lungă durată” cu talibanii, dacă nu ar putea fi găsit niciun compromis cu ei asupra unui sistem de guvern descentralizat.

Ultimele stiri

  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Exit mobile version