Șeful partidului italian de extrema dreaptă Liga, doreşte organizarea de alegeri legislative anticipate la toamnă pentru a înlătura guvernul lui Giuseppe Conte, acuzat că „nu are idei clare” şi că „se opune libertăţii întreprinzătorilor”.
„Le cerem alegătorilor să se pronunţe asupra unui guvern care să rămână la putere cinci ani şi care să aibă idei clare. Acest guvern ideologic, care se opune libertăţii întreprinzătorului şi a celei religioase, şcolilor şi spitalelor private trebuie să plece” a declarat Salvini într-un interviu publicat în cotidianul La Stampa, deținut de grupul Fiat. Italienii sunt deja chemaţi să voteze în toamnă – data nu a fost încă stabilită – în alegeri regionale (în urma cărora vor fi desemnaţi preşedinţii mai multor regiuni) şi pentru a se pronunţa prin referendum cu privire la reducerea numărului de parlamentari. Salvini vrea să recupereze terenul pierdut, liderul Liga a scăzut considerabil în sondaje de la începutul crizei coronavirusului, iar tema migrației – port drapelul extremei drepte italiene – a trecut pe planul secund. „Am încercat să cooperăm cu acest guvern. L-am acoperit de propuneri, iar rezultatul a fost zero. Totul este blocat din toamna trecută din cauza litigiilor din cadrul majorităţii guvernamentale”, a subliniat Salvini.