AcasăȘTIRI EXTERNEMăsură spectaculoasă anunțată de SUA. Partenerul strategic îl lasă pe Iohannins gură-mască!

Măsură spectaculoasă anunțată de SUA. Partenerul strategic îl lasă pe Iohannins gură-mască!

Măsură spectaculoasă anunțată de SUA. Partenerul strategic îl lasă pe Iohannins gură-mască!

Americanii vaccinați împotriva Covid-19 nu mai trebuie să poarte măști în aer liber, cu excepția cazului în care se află în mulțime, au declarat oficialii din domeniul sănătății, marcând încă un pas către o revenire treptată la normalitate în această țară. Măsura a fost anunțată în timp ce președintele României vorbea despre vaccinare, măști și măsuri restrictive.

„Dacă sunteți complet vaccinați și doriți să participați la o mică întâlnire cu oameni care sunt vaccinați și nevaccinați, sau luați cina la un restaurant în aer liber (…) datele științifice arată că o puteți face în siguranță, fără mască”, a spus Rochelle Walensky, director al Centrelor pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), principala agenție federală de sănătate publică.

„Pe de altă parte, recomandăm în continuare să purtați o mască în locuri în aer liber aglomerate, cum ar fi stadioane pline sau la concerte”, a adăugat ea în timpul unui briefing de presă.

Walensky a justificat această excepție prin faptul că, în aceste situații, pot fi prezenți mulți oameni nevaccinați și potențial expuși riscului de a dezvolta o formă severă de Covid-19.

În interior, autoritățile sanitare consideră, de asemenea, că pentru persoanele vaccinate, participarea la activități precum un cor, un serviciu religios, mersul la cinema sau chiar la muzeu, nu prezintă un risc dacă continuă să poarte o mască.

În cele din urmă, persoanele nevaccinate pot, de asemenea, să se plimbe, să alerge, să meargă pe bicicletă cu membrii gospodăriei lor, fără a purta măști, spune CDC.

„Este foarte simplu: dacă vă vaccinați, puteți face mai multe lucruri, atât în ​​interior, cât și în exterior”, a declarat, marți, președintele Joe Biden, laudând „progresul extraordinar” realizat în SUA în ultimele luni înpotriva Covid- 19.

O persoană este considerată complet vaccinată la două săptămâni după injectarea vaccinului (de la a doua doză pentru cei cărora li s-a administrat un vaccin în două doze)

Este cazul pentru cel puțin 95,8 milioane de persoane din Statele Unite sau aproape 30% din populație, care au primit doza (dozele) necesară (e) din unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în țară (Pfizer/BioNtech, Moderna sau Johnson & Johnson).

Autoritățile sanitare și-au actualizat recomandările pe baza noilor anunțuri.

În Statele Unite, restricțiile variază în funcție de stat, iar unele state aveau reguli stricte care impuneau purtarea măștilor oriunde în afara casei, chiar și fără ca nimeni să fie în jur. Aceste state ar trebui să schimbe acum aceste obligații.

Iohannis: Vaccinați, vaccinați și nu mai vă certați

În timp ce cea mai îndoliată țară din lume reușește, iată, să vadă lumina de la capătul tunelului, în România continuă bătălia hei-rup împotriva Covid-19.

Președintele țării, Klaus Iohannis, cere în continuare „vigilență”, în ajunul Sărbătorilor Pascale. „Până la acel moment în care vom stopa răspândirea virusului, trebuie să fim însă realiști și să nu ne amăgim singuri. Pandemia încă nu a dispărut. Cazurile grave de la secțiile de terapie intensivă și numărul încă foarte mare al celor care pierd zilnic lupta cu boala ne arată clar că se impune să rămânem la fel de vigilenți”, a declarat șeful statului.

„Revenirea la normalitate este din ce în ce mai aproape”, a dat asigurări Iohannis, deși, a adăugat el, „dacă nu ne vaccinăm într-un număr suficient de mare, vom purta masca și vom mai avea restricții încă mult timp de acum încolo”.

Între timp, mai ales la țară, românii nu se înghesuie la vaccinat, în timp ce la oraș se înghesuie să prindă un magazin deschis, înaintea orelor la care conducătorii României  au decis că SARS-CoV-2 nu mai circulă.

Între timp, bâlbele la nivel înalt în campania națională  de vaccinare și în spitale continuă, în spatele măștilor, restricțiilor, rezilienței și conferințelor de presă de la Cotroceni.

 

 

author avatar
Tudor Borcea
788 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger