Cauta

Mașinile electrice, noul război comercial  UE –  SUA

Dacă ați crezut că războaiele comerciale transatlantice sunt o relicvă uitată a președinției lui Donald Trump, mai gândiți-vă o dată.

UE amenință să scoată armele mari dacă Washingtonul nu-și modifică noile credite fiscale pentru vehiculele electrice, care îi vor stimula pe consumatorii americani să cumpere produse americane(“Buy American”) atunci când vine vorba de achiziționarea unei mașini mai ecologice.

Având în vedere că europenii își pun ambițiile industriale pe tranziția către tehnologia vehiculelor electrice, această dispută a ajuns pe agenda șefulului UE pentru comerț, Valdis Dombrovskis, care s-a întâlnit cu  omologul său american Katherine Tai.

„Disputa are potențialul de a deveni un nou Airbus-Boeing”, a declarat pentru Politico un diplomat comercial al UE, referindu-se la războiul comercial transatlantic de 17 ani privind subvențiile acordate celor doi producători de avioane.

Comisia Europeană a calificat măsura americană drept „o nouă și semnificativă barieră comercială transatlantică din partea SUA”.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat că UE va lua în considerare “toate opțiunile”, inclusiv intentarea unui proces împotriva SUA la Organizația Mondială a Comerțului(OMC)

Noile credite fiscale pentru vehiculele electrice fac parte dintr-un uriaș pachet de măsuri fiscale, cunoscut sub numele de Inflation Reduction Act, care a fost adoptat de Congresul american în luna august.

Ideea principală este că un consumator american poate solicita rambursarea a 7.500 de dolari din valoarea unei mașini electrice din factura fiscală.

Dar pentru a beneficia de acest credit, mașina trebuie să fie asamblată în America de Nord și să conțină o baterie cu un anumit procent de metale extrase sau reciclate în SUA, Canada sau Mexic.

ACEA, grupul de lobby auto din UE, a declarat că aceste măsuri subminează normele OMC și ar încetini, de asemenea, trecerea la vehiculele electrice, deoarece cerințele privind conținutul local pentru baterii nu reflectă „așteptările rezonabile” pentru crearea unui lanț de aprovizionare la nivel local.

UE a avertizat că astfel de credite fiscale nu ar trebui să facă distincție între producătorii auto străini și cei autohtoni. Comisia Europeană a calificat proiectul de lege drept „discriminatoriu”, care încalcă normele OMC și a afirmat că riscă să submineze ambițiile climatice comune ale UE și SUA.

Prin urmare, se prefigurează măsuri tarifare pe ambele maluri ale Atlanticului, care aduc aminte de îndemnurile belicoase ale lui Trump, pe vremea când susținuse: „războaiele comerciale sunt bune și ușor de câștigat”.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version