AcasăȘTIRI EXTERNEMașinile autonome ale General Motors. Anchetă în SUA după mai multe accidente

Mașinile autonome ale General Motors. Anchetă în SUA după mai multe accidente

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA) a deschis o anchetă asupra vehiculelor Cruise, o filială a General Motors (GM) specializată în conducerea autonomă, după mai multe accidente legate de decelerarea bruscă sau de o oprire bruscă.

 

National Highway Traffic Safety Administration a primit trei rapoarte separate de accidente în urma frânării bruște a mașinii, condusă de softul de conducere autonomă, „ca răspuns la apropierea rapidă a unui alt vehicul din spate”.

Siguranța, pe mâna unui software încă neconvingător

În toate cele trei cazuri, mașina era condusă sub supravegherea unei persoane care putea prelua controlul în caz de nevoie, a precizat NHTSA. În fiecare caz, vehiculul care a venea din spate a lovit mașina Cruize.

De asemenea, agenția a declarat că a primit „mai multe” rapoarte de incidente care au avut loc într-o configurație de conducere fără supervizare umană, adică fără posibilitatea de recuperare imediată a controlului în cazul unei defecțiuni de software.

Toate aceste exemple au implicat vehicule care se opresc brusc în mijlocul benzii de circulație fără niciun motiv. Investigația va avea ca scop determinarea „amplorii și gravității problemelor potențiale” și evaluarea implicațiilor în materie de siguranță, informează Zone Bourse.

Cruise a declarat că va „continua să lucreze pe deplin cu NHTSA” și cu orice alt organism de reglementare relevant pentru a găsi „echilibrul între supravegherea reglementară și inovația de care avem nevoie atât de mult pentru a salva vieți”.

Subsidiara General Motors declarat că vehiculele sale au fost deja conduse pe mai mult de un milion de kilometri în condiții normale de trafic, fără nici un deces sau accident care să pună viața în pericol.

De la începutul lunii iunie, Cruise transportă pasageri contra cost cu robotaxiurile sale în San Francisco.

La începutul lunii septembrie, Cruise a rechemat 80 de mașini în SUA pentru a le modifica software-ul după o coliziune în care unul dintre vehiculele sale nu a reușit să prevadă corect traiectoria unui alt vehicul. Potrivit unui raport transmis unei agenții californiene, două persoane au fost rănite ușor.

De atunci, Cruise și-a schimbat software-ul și spune că, dacă un scenariu similar s-ar repeta, mașinile nu ar mai face aceeași greșeală.

Mulți producători de automobile, în frunte cu Tesla a lui Elon Musk lucrează de mai mulți ani la dezvoltarea sistemelor de conducere autonomă sau a sistemelor de asistență pentru șoferi. Dar progresele au fost mai lente decât se spera inițial.

Waymo, un rival al Cruise și o filială a Alphabet (compania-mamă a Google), oferă din 2018 curse fără șofer plătite locuitorilor din Phoenix, Arizona.

author avatar
Tudor Borcea
254 afisari

3 COMENTARII

  1. Cel mai bun soft e cel de la ThalesAerospace care a pilotat dronele-kamikaze de la 11sept2001 direct la Target-World Trade Towers…..cu cipulQRS11.Allahu Akbarrrrrr…….Kaboooom…..prindeti pseudo-teroristii din pesteri in Afghanistan….ha ha ha stupid people sheeple beheheeeeee baaaaa baaaaaa

  2. Intotdeauna un vehicul rutier, aerian, feroviar, naval ESTE CONDUS de catre om, nu se conduce singur. Singurele vehicule care se conduc singure sunt robotii cu trasee prestabilite din fabrici si din depozite. Daca lasi pe drumurile publice o tinichea din asta autonoma, intotdeauna se vor gasi jdemii de situatii/motive care vor da tinicheaua peste cap.

    • Asta e valabil la viteze mici…..dar daca zbori cu supersonice se merge pe navigatie electronica
      Omul are asazisa coordonare reactiva limitata la viteze destul de mici de reactie
      Pana si avioanele de pasageri merg pe navigatie automata.
      Problema este ca firmele au asazisele „backdoor” adica sisteme secrete de control de la distanta prin GPS/GSM/WIFI….iar pilotul se trezeste captiv intr-o masina care nu mai asculta comenzile dar e comandata prin radio.Exact asa a murit printesa Diana cu Mercedesul accelerat din telecomanda de killeri.Culmea este ca nimeni nu vrea sa opreasca magariile astea si se tot fac accidente „din telecomanda” de vreo30de ani

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri