Poliția a fost criticată joi în Texas pentru că a întîrziat să intervină pentru a împiedica uciderea a 19 copii în școala din Uvalde, marți.
După tragedie, multe întrebări rămân fără răspuns, dar părinții copiilor uciși acuză reacția slabă a forțelor de ordine, în timp ce poliția a prezentat o nouă cronologie care arată că agresorul înarmat, Salvador Ramos, a intrat în clădire, fără a întâmpina un obstacol, după ce a zăbovit afară timp de 12 minute trăgând focuri de armă.
„Poliția nu făcea nimic”
Victor Escalon, un director regional al Departamentului de Siguranță Publică din Texas, a prezentat o nouă cronologie a modului în care Salvador Ramos, în vârstă de 18 ani, a intrat în școala primară Robb, s-a baricadat într-o clasă și a ucis 19 copii și doi profesori.
Texas DPS official refuses to say why officers didn't breach the door of the classroom for the hour that the Uvalde shooter was in there shooting children. pic.twitter.com/br2fdYruty
— Greg Price (@greg_price11) May 26, 2022
Escalon nu a putut spune de ce nimeni nu l-a oprit pe Ramos să intre în școală, marți. Cele mai multe dintre focurile de armă trase de Ramos au în primele câteva minute după ce a intrat în școală, a spus Escalon.
„Poliția nu făcea nimic”, a declarat Angeli Rose Gomez, mamă a doi copii la școala respectivă. Oamenii care au ajuns la școală în timp ce Ramos s-a încuiat într-o sală de clasă și au văzut înregistrări video cu poliția așteptând afară, au fost furioși.
Contrar celor relatate de un oficial al Departamentului de Siguranță al statului Texas (DPS), Salvador Ramos nu a întâlnit niciun polițist înainte de a intra în școală, în jurul orei 11.40. Înainte de a intra în școală, tânărul de 18 ani a tras în direcția clădirii. Abia patru minute mai târziu au sosit la fața locului primii trei polițiști, potrivit lui Victor Escalon.
*BREAKING* Robb Elementary School shooting. Uvalde Texas. This video shows the chaos outside of the school where parents were trying to find their children.#Uvalde #RobbElementary #SchoolShooting pic.twitter.com/yx97i6Bh9w
— TheFamily'sSoup TV (@FamilysSoupTV) May 25, 2022
Apoi a avut loc un schimb de focuri de armă cu atacatorul, care s-a baricadat într-o sală de clasă. Polițiștii au chemat întăriri și „atunci a început măcelul”, potrivit șefului Departamentului de Siguranță Publică din Texas, Steven Mc Craw.
„La aproximativ o oră” după ce Salvador Ramos a intrat în școală, a fost ucis de o unitate de elită a poliției de frontieră. (Uvalde, orașul în care a avut loc tragedia, se află la 90 de kilometri de granița cu Mexicul).
În timpul acelei ore, poliția a spart geamurile altor săli de clasă și a evacuat elevii și profesorii. Însă mulți se întreabă de ce autoritățile nu au intervenit mai devreme pentru a-l neutraliza pe trăgător.
Părinții au vrut ei să intervină
Victor Luna, părintele unui elev care a supraviețuit tragediei, a declarat pentru CNN că s-a oferit să intre el însuși în școală. „I-am spus unuia dintre polițiști că, dacă nu vor să meargă, pot să-mi dea o armă și o vestă antiglonț ca să merg eu însumi. Și mi-au spus că nu”, a declarat acesta.
Mai multe înregistrări video realizate în momentul împușcăturilor și difuzate în ultimele ore arată părinți furioși și locuitori din Uvalde în fața școlii, implorându-i pe primii polițiști să intervină. „Mergeți acolo, mergeți acolo”, le-a strigat Juan Carranza, în vârstă de 24 de ani, care a văzut totul din casa sa din apropierea școlii.
Javier Cazares, care și-a pierdut fiica, Jacklyn, în masacru, a declarat pentru Associated Press că a ajuns în fața școlii imediat ce a auzit de tragedie și că poliția nu intrase încă în școală. „Hai să intrăm înăuntru, pentru că polițiștii nu fac ceea ce trebuie să facă”, le-a spus el mai multor persoane care așteptau în fața școlii. „S-ar fi putut face mai mult”, a spus el ulterior. Potrivit lui Javier Cazares, poliția „nu era pregătită”.
Autoritățile: „Polițiștii au salvat vieți”
Joi seara, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Siguranța Statului din Texas le-a luat apărarea polițiștilor, spunând că cei aflați la fața locului „au salvat vieți”.
Dacă poliția nu și-ar fi menținut prezența (și nu l-ar fi forțat pe Salvador Ramos să se baricadeze într-o sală de clasă), atacatorul ar fi putut să intre în alte săli de clasă și să ucidă” mai mulți copii, potrivit lui Chris Olivarez.
Locotenentul a explicat că, atunci când primii săi colegi au ajuns la fața locului, „nu știau unde se afla trăgătorul” în școală. Dacă ar fi intrat în clădire „fără să știe unde se afla suspectul, ar fi putut fi uciși (…) și atacatorul ar fi putut ucide alte persoane din interiorul școlii”.