AcasăȘTIRI EXTERNEMasacrul de la școala din Texas. Poliția a intervenit după 1 oră...

Masacrul de la școala din Texas. Poliția a intervenit după 1 oră și 14 minute! Sala de clasă nu era încuiată

Masacrul de la școala din Texas. Poliția a intervenit după 1 oră și 14 minute! Sala de clasă nu era încuiată / Foto: Facebook

La trei minute după sosirea atacatorului, 11 polițiști au ajuns la școala primară Robb din Uvalde, Texas, înarmați și echipați cu veste antiglonț. Dar șeful lor a așteptat o oră și 14 minute înainte de a ordona un răspuns, așteptând întăriri și o cheie pentru a deschide sala de clasă, care de fapt nu era încuiată.

Acestea sunt principalele elemente noi dezvăluite marți de directorul Departamentului de Siguranță Publică din Texas, Steven McCraw, care a denunțat „un eșec absolut” al forțelor de ordine.

„Ofițerii au fost instruiți, nu trăgătorul”

Deciziile luate, a spus el, „contravin față de tot ceea ce am învățat în ultimele două decenii de la masacrul de la Columbine” (masacrul de la liceul din Columbine, în 1999, soldat cu 15 morți).

„Singurul lucru care a împiedicat un grup de ofițeri dedicați să intre în camerele 111 și 112 a fost decizia comandantul de la fața locului, care a decis să pună viețile ofițerilor înaintea copiilor”, a continuat el, vizându-l pe unul dintre șefii de poliție de la fața locului, Pete Arredondo, scrie 20 Minutes.

„Ofițerii aveau arme, nu și copiii. Ofițerii aveau veste antiglonț, nu și copiii. Ofițerii au fost instruiți, nu trăgătorul”, a spus el. Pete Arredondo susținuse că ușa încuiată a sălii de clasă a întârziat intervenția, o explicație pe care Steven McCraw a pus-o la îndoială.

„A așteptat o cheie care nu a fost niciodată necesară”, a spus el. Oficialul și-a exprimat deja o mea culpa în zilele care au urmat tragediei, spunând că ofițerii ar fi trebuit să intervină mai repede.

author avatar
Tudor Borcea
294 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger