Marea revenire a lui Silvio Berlusconi. „Italia are nevoie de mine”

În vârstă de 85 de ani, fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi are toate șansele de a fi un lider în alegerile legislative anticipate  din 25 septembrie, ceea ce îi va aduce încă cinci ani de glorie și relevanță.

Magnat imobiliar miliardar, magnat al mass-media și prim-ministru al Italiei de trei ori, Silvio Berlusconi are o carieră de zeci de ani în spate.

„Toată lumea ar fi fericită”

În ultimii ani, însă, profilul său a fost mult diminuat. Datorită bolii, el a apărut adesea la evenimentele de partid prin legătură video și a fost exclus din funcțiile publice din Italia timp de patru ani după o condamnare pentru fraudă fiscală. Cu toate acestea, acum, la 85 de ani, el a decis să candideze la alegeri. „În acest fel, toată lumea ar fi fericită”, a declarat el la radio Rai, cu siguranța sa inimitabilă de sine.

În afara unei surprize, este probabil ca alegerile din 25 septembrie să producă o coaliție de dreapta triumfătoare, cu Berlusconi în calitate de conducător, ceea ce îi va asigura o poziție de influență pentru următorii cinci ani.

Revenirea sa este rezultatul „simțului său al datoriei”, a declarat el pentru Politico. Italia are nevoie de valorile pe care doar partidul său le reprezintă pentru a reporni economia, a spus el.

Scandalul „bunga-bunga” și expulzarea din Senat

În ciuda faptului că a dominat politica și mass-media italiene timp de două decenii, nu cu mult timp în urmă se părea că cariera politică a lui Berlusconi a ajuns la final.

Imaginea sa a fost pătată de așa-numitul scandal „bunga bunga”, în care martorii au descris orgii la vila sa somptuoasă de lângă Milano. În 2011, o criză a datoriei naționale în creștere și temerile că Italia ar putea intra în incapacitate de plată l-au forțat să îi cedeze puterea tehnocratului Mario Monti. S-a confruntat cu numeroase urmăriri penale, înainte de a fi în cele din urmă expulzat din Senat după o condamnare pentru fraudă fiscală în 2013.

Însă valul neașteptat de populism naționalist din ultimul deceniu i-a oferit lui Berlusconi ocazia de a-și croi un rol de politician pro-UE, moderat și responsabil. A fost ales în Parlamentul European în 2019, deși a participat rar la voturi. Anul trecut, reabilitarea sa părea completă atunci când s-a alăturat marii coaliții conduse de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, un pilon al instituțiilor europene.

Apoi, luna trecută, simțind aparent o schimbare , s-a alăturat altor parteneri de coaliție și a retras sprijinul pentru guvernul lui Draghi, forțând alegeri anticipate pe care dreapta este pe cale să le câștige. Cei trei miniștri ai guvernului său au demisionat din partidul Forza Italia al lui Berlusconi, spunând că acesta a fost „iresponsabil” și că a pus interesele de partid înaintea țării.

Berlusconi neagă orice vină pentru prăbușirea administrației, susținând: „Am fi preferat ca guvernul Draghi să continue până la sfârșitul natural al legislaturii, cu alegeri în 2023. Acest lucru nu a fost posibil din cauza comportamentului iresponsabil al celor de la 5Stele și a manevrelor ambigue ale democraților. Prin urmare, „nu a existat altă soluție decât aceea de a reda votul poporului”, a spus el.

Îngrijorile străinilor și datoria Italiei

Sprijinul pentru Berlusconi, partenerul unei alianțe de dreapta cu formațiunea de dreapta dură Frații Italiei a Giorgiei Meloni și Liga anti-imigrație a lui Matteo Salvini, este mult redus față de zilele sale de glorie din 2008, când partidul său a obținut 37% din voturi.

În prezent, acesta se află în sondaje la aproximativ 8 la sută. Dar, împreună, partidele din alianța de dreapta sunt așteptate să obțină aproximativ 45% din voturi, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru o majoritate în parlament.

Cu toate acestea, dreapta nu trebuie să-i convingă doar pe alegătorii italieni, ci și pe comercianții internaționali de obligațiuni, agențiile de rating, guvernele și instituțiile europene, îngrijorate de faptul că cel mai de dreapta guvern din istoria postbelică a Italiei ar putea reprezenta un risc pentru democrație și pentru alianțele Italiei în UE și NATO.

Dacă instituțiile internaționale nu sunt convinse că Italia, puternic îndatorată, va fi pe mâini sigure, costul împrumuturilor va crește vertiginos, iar marja de manevră a guvernului va fi puternic limitată.

A întors foaia cu Putin

Un motiv pentru aceste îngrijorări a fost reprezentat de relațiile călduroase ale unor membri din alianță cu partidele de extremă dreapta din alte țări, cum ar fi Vox în Spania, și cu autoritari precum premierul Ungariei, Viktor Orbán, și liderul rus Vladimir Putin.

Liga a semnat un acord de cooperare în 2017 cu Rusia Unită, partidul care îl susține pe Putin, iar Salvini a încercat o misiune de pace plătită de ambasada rusă la începutul acestui an. Berlusconi s-a bucurat de o prietenie îndelungată cu Putin, petrecându-și chiar vacanța cu el și a fost nevoit să nege informațiile din presă de la începutul acestei luni, potrivit cărora ar fi vorbit cu ambasadorul rus la Roma și ar fi simpatizat cu poziția Rusiei.

Până acum, criticile sale la adresa invaziei lui Putin în Ucraina au fost discrete. Dar în comentariile sale pentru Politico, Berlusconi l-a condamnat fără echivoc pe fostul său prieten: „Astăzi, Rusia care atacă Ucraina a încălcat dreptul internațional și a adus un război dureros în inima Europei”.

Privind înapoi la perioada în care a fost premier, Berlusconi a susținut că a lucrat pentru a îmbunătăți relațiile dintre Rusia și Occident. Acordul NATO-Rusia din 2002, de la Roma, „ar fi putut începe o eră în care Rusia a devenit un partener și un interlocutor de încredere”. El s-a declarat „profund dezamăgit” de Putin.

„Suntem pro-Europa, pro-Vest, pro-NATO”

Berlusconi a negat că vreunul dintre partidele din alianța de dreapta ar fi extremist, susținând că coaliția este de centru-dreapta, și a spus că „nu are nimic de-a face cu mișcările extremiste din alte țări”.

„Suntem pro-Europa, pro-Vest, pro-NATO, având ca unic punct de referință democrația liberală”, a declarat Berlusconi. El a adăugat că „nu ar participa la niciun guvern” dacă nu ar fi absolut sigur de „corectitudinea democratică, de simțul responsabilității și de loialitatea acestuia față de Europa și Occident”.

Potrivit lui Berlusconi, centrul-stânga este cel a cărui loialitate este îndoielnică, deoarece coaliția lor include un partid de extremă stânga care a votat împotriva aderării Suediei și Finlandei la NATO.

În ciuda profilului său redus, Berlusconi are în continuare capacitatea de a provoca un scandal. Săptămâna trecută, atunci când a discutat despre o propunere de reformă a sistemului prezidențial, el a sugerat că președintele Sergio Mattarella ar trebui, dacă aceasta ar fi aprobată, să demisioneze. Comentariul a fost văzut ca un atac la adresa lui Mattarella, garantul echilibrului democratic al Italiei și cel mai popular politician din țară.

Adversarii lui Berlusconi au acuzat dreapta că a complotat pentru a dezmembra sistemul democratic al Italiei și au spus că Berlusconi a vrut acest rol pentru el însuși. Berlusconi a negat orice dorință de a deveni președinte.

În schimb, Berlusconi ar putea aspira la a doua funcție instituțională ca importanță în Italia, cea de președinte al Senatului, dar ar fi o alegere foarte controversată, iar aliații săi nu l-au susținut până acum. Surse au declarat că campania electorală l-a revitalizat. Campania sa de buletine video publicate pe Facebook joacă pe nostalgia anilor 1990 și pe un discurs consacrat pe reduceri de taxe și pensii mai mari.

Chiar și fără un rol instituțional formal, atâta timp cât adună voturile pe care le așteaptă, Berlusconi va deține o putere considerabilă în următorul guvern.

Din punct de vedere ideologic, există un acord larg între alianța de dreapta cu privire la un program electoral de reduceri de taxe și restricții privind imigrația, iar partidele de extremă dreapta par puțin probabil să facă pe plac susținătorilor lor mai extremiști.

Dar Berlusconi poate, dacă dorește, să traseze o mulțime de linii roșii. Poziția Forza Italia în centru înseamnă că este singurul dintre partide care ar putea, teoretic, să treacă la susținerea unui guvern de stânga sau tehnocrat, fără a plăti un preț ridicat în fața alegătorilor.