AcasăȘTIRI EXTERNE„Marea Înlocuire”: de unde vine teza colonizării Europei de către imigranți

„Marea Înlocuire”: de unde vine teza colonizării Europei de către imigranți

Expresia a fost folosită în campania prezidențială din Franța.

Teza despre presupusa „mare înlocuire” a populației europene de către o populație imigrantă, reluată de Eric Zemmour și citată de candidata Les Republicains Valerie Pecresse în cadrul unei întâlniri recente, a fost concepută de foști naziști după cel de-al Doilea Război Mondial, înainte de a fi popularizată în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

“După 1945, extrema dreaptă radicală va dezvolta tema distrugerii Europei printr-o „colonizare” a imigranților africani, spunând că este opera conspirației evreiești”, a declarat pentru AFP istoricul Nicolas Lebourg.

„Încă din 1946, grupuri de foști soldați naziști ai Waffen-SS au afirmat că toată Europa era acum ocupată de „negri” (soldații americani) și „mongoli” (soldații ruși). Fostul troțkist francez și fostul Waffen-SS Rene Binet a difuzat apoi, la nivel internațional, tema unei “mari înlocuiri” organizate de evrei.

“Dar teza este popularizată abia după atentatele din 11 septembrie 2001. Susținătorii vor extrage din ea „argumentul antisemit, să-l facă doar mit mobilizator rasist și islamofob. Ei vor acuza „multiculturalismul”, în loc de încrucișare, pentru a susține că populațiile de imigranți musulmani vor „înlocui” populațiile „albe și creștine”, explică istoricul.

Pentru  sociologul Valerie Ignouet, această teză are un aspect conspirativ deoarece „înlocuirea” este prezentată „ca organizată cu bună știință de către „reprezentanții superclasei mondiale”.

Scriitorul de extremă-dreapta Renaud Camus, condamnat pentru „incitare la ură și violență împotriva unui grup de oameni din cauza religiei lor”, a popularizat-o într-o carte publicată în 2011, intitulată „Marea Înlocuire”, unde insistă asupra unei “colonizări demografice” și avertizează că Franța și Europa s-ar pregăti să intre sub “dominație musulmană”.

Printre măsurile propuse de Renaud Camus pentru a contracara „înlocuirea” se numără desființarea dreptului oricărei persoane născute pe teritoriul unui stat la naționalitate sau cetățenie(Jus soli), abrogarea reîntregirii familiei, interzicerea adoptării copiilor “neeuropeni”, crearea unei “Comisii pentru Remigrație” sau alocarea exclusivă a ajutorului social cetățenilor europeni.

author avatar
Radu Jacotă Redactor