AcasăȘTIRI EXTERNEMarea Chinei de Sud: Beijingul ar fi instalat radare capabile să detecteze...

Marea Chinei de Sud: Beijingul ar fi instalat radare capabile să detecteze avioane „invizibile” F-35C ale US Navy

Marea Chinei de Sud: Beijingul ar fi instalat radare capabile să detecteze avioane „invizibile” F-35C ale US Navy

După ce a luat parte la manevrele „Large Scale Exercise 2021” alături de grupul aeronaval britanic format în jurul portavionului HMS Queen Elizabeth, portavionul american USS Carl Vinson a pornit spre Marea Chinei de Sud, unde, pentru a-și susține revendicările teritoriale, Beijingul a desfășurat acolo capacități A2/AD (anti-access/area denial), în special în arhipelagurile Spratleys și Paracel.

Marina SUA a explicat că misiunea lui USS Carl Vinson și a escortei sale era de a apăra libertatea de navigație și, prin urmare, „securitatea și stabilitatea în regiune”.

Război electronic, fuziune de date, stealth…

Când a plecat din San Diego la începutul lunii august, portavionul american a luat la bord, pentru prima dată, zece avioane F-35C de generația a V-a de la Strike Fighter Squadron 147. Și, în comparație cu deplasările precedente, grupul său aerian are șapte aparate de război electronic E/A-18 Growler (față de cinci de obicei) și cinci avioane E-2D Hawkeye (în loc de patru). USS Carl Vinson are în total 67 de aeronave.

Aceste mijloace suplimentare în magterie de război electronic, de detecție, comandament și control, combinate cu capacitățile F-35C (fuziune de date, stealth) „vor menține în siguranță grupul aeronaval” oferindu-i capacitatea de „detectare și distrugere a senzorilor inamicului”, înainte de a fi observat de acesta din urmă.

„China este capabilă să facă față unor astfel de provocări”

Dar, comentând cu privire la desfășurarea grupului american în Marea Chinei de Sud, în coloanele Global Times, publicație apropiată de Partidul Comunist Chinez, un expert militar, Fu Qianshao, a lăsat să se înțeleagă că Armata Populară de Eliberare (PLA) a implementat un „număr de sisteme radar anti-stealth, astfel încât avioanele F-35C să poată fi detectate”.

„China este capabilă să facă față unor astfel de provocări. PLA nu poate fi înfrântă în limitele celui de-al doilea lanț insular”, a spus Fu. „Al doilea lanț de insule” include Insula Bonin și Insulele Marshall, inclusiv Guam, prima făcând legătura între Insulele Ryuku, Taiwan, nordul Filipinelor și Borneo.

Cu toate acestea, analistul chinez nu a specificat tipul de radare „anti-stealth” care ar fi fost desfășurate de PLA. Cu toate acestea, în aprilie, China Electronics Technology Group, deținută de stat, a dezvăluit YLC-8B, un radar de supraveghere „anti-stealth” cu bandă UHF 3D cu rază lungă de acțiune. Dar nu a spus că este deja în serviciu.

Mai multe variante

Pe de altă parte, PLA ar putea să fi desfășurat SLC-7, un radar de supraveghere 3D în bandă L, echipat cu o antenă activă și cu o rază maximă de acțiune de 400 km. Acest model, care ar putea detecta avioane stealth, și-a făcut prima apariție în cadrul ediției din 2016 a „China Air Show”. Pe atunci, nu intrase încă în producție, scrie Opex 360.

În plus, recent s-a făcut mult caz despre radarul activ de tip JY-27 care, de concepție chineză, ar fi putut detecta avioane F-22A Raptor, avionul stealth de superioritate aeriană al US Air Force.

Potrivit presei chineze, acest radar ar fi reperat un F-22A care făcea o legătură între Coreea de Sud și Japonia (dar, fără îndoială, transporta rezervoare externe, ceea ce ar fi facilitat sarcina detectării).

În mai, s-a pretins că un JY-27 operat de armata venezueleană a detectat un Raptor F-22A care opera în vecinătatea spațiului aerian venezuelean. Ceea ce nu a putut fi confirmat.

author avatar
Tudor Borcea
325 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger