Cauta

Marea Britanie pune Rusia la punct. Reacții dure ale Kremlinului

Secretarul britanic al afacerilor externe a anunțat că Marea Britanie a luat măsuri împotriva ”unui grup de dictatori și despoți”, precum și împotriva celor care încearcă acum ”să-și spele imaginea de faptele comise”. Oficialul englez a făcut referire directă la sancțiunile dispuse în cazul a 49 de persoane și instituții care se află în spatele celor mai cunoscute abuzuri la adresa drepturilor omului din ultimii ani.

Măsurile anunțate, recent, și de ministrul britanic de externe Dominic Raab împotriva acestor persoane și organizații din Rusia, Arabia Saudită, Myanmar și Coreea de Nord – primele după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, la 31 ianuarie 2020 – implică înghețarea activelor și interdicții de călătorie în Marea Britanie.

„Cei care au mâinile pătate cu sânge nu vor fi liberi… să se plimbe în această țară, să cumpere proprietăți pe Kings Road, să își facă cumpărăturile de Crăciun pe Knightsbridge sau să-şi sifoneze banii murdari prin intermediul băncilor britanice”, a transmis Dominic Raab în fața parlamentarilor britanici.

Colegul de facultate al lui Putin, pe ”lista neagră”

Pe această ”listă neagră” apar numele a 25 de entități ruse. Acestea sunt acuzate de implicare în moartea avocatului Serghei Magnițki în 2009, 20 de persoane din Arabia Saudită care se fac răspunzătoare de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, doi generali implicați în uciderea sistematică a minorității rohingyas din Myanmar, și două organizații care aplică munca forțată în Coreea de Nord.

Printre cei 25 se află Aleksandr Bastrîkin, coleg de facultate cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin și care ocupă postul de şef al puternicei Comisii de anchetă, organism ce depinde direct de Kremlin, responsabil cu principalele anchete în Rusia.

De partea cealaltă a ”baricadei”, Rusia a amenințat deja că va adopta măsuri similare și că sancțiunile impuse de Marea Britanie sunt ”inutile”.

Sancțiunile reprezintă primele acțiuni de acest gen adoptate de Marea Britanie în afara spațiului UE.

Rusia avertizează Uniunea Europeană

De altfel, și Uniunea Europeană a adoptat sancțiuni împotriva a șase persoane și trei entități din Rusia și China, acuzându-le de ”atacuri informatice”.

Potrivit digi24.ro, una dintre aceste agresiuni a vizat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. Sancţiunile, aplicate pentru prima oară de UE pentru infracţiuni informatice, vizează departamentul pentru tehnologii speciale al serviciului rus de informaţii militare GRU, o companie chineză, o companie nord-coreeană cu legături cu un grup de piraţi informatici, patru cetăţeni ruşi şi doi chinezi.

„Desigur că această acţiune ostilă a UE nu va fi lăsată fără răspuns. În diplomaţie, totul este reciproc”, a transmis ministerul de externe de la Moscova, susținînd că măsurile luate împotriva Rusiei sunt ”motivate politic”.

 

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version