Cauta

Mahării Big Oil încasează bonusuri de pe urma politicilor climatice

Mahării Big Oil încasează bonusuri de pe urma politicilor climatice - Ziarul National

Compensațiile directorilor din industria petrolului sunt legate de noul trend global ESG – environmental, social, governance.

Sectorul energetic a revenit anul acesta, iar cererea de petrol și gaze pe fondul unei oferte mai mici a dus la o creștere a prețurilor. Acest lucru ar putea stimula companiile să producă mai mult, dar în același timp, compensarea pentru tranziția energetică vizează creșterea.

La Shell, bonusul anual pentru 2021 este calculat la 120% din salariul de bază pentru CEO și director financiar, care înseamnă 1.842.530 USD, respectiv, 1.200.900 USD.

Din 2018,Royal Dutch Shell a devenit  prima companie importantă care a legat ESG de plata salariilor, alocând 10% din planurile de stimulente pe termen lung (LTIP) la reducerea emisiilor de carbon.

BP a urmat exemplul, folosind măsuri ESG atât în ​​bonusurile anuale, cât și în LTIP.

Companii petroliere din SUA, precum Chevron și Marathon Oil, au adăugat obiective ale “tranziției energetice” la planurile de compensare a executivilor.

Giganții petrolului și gazelor se alătură zecilor de corporații publice din toate sectoarele – inclusiv Apple, Clorox, PepsiCo și Starbucks – care leagă ESG de plata directorilor executivi.

Caterpillar a anunțat înființarea unui post de “director de strategie pentru sustenabilitate și strategie” și a declarat că va lega acum o parte din compensația executivă cu ESG.

Un sondaj din 2020, adresat membrilor consiliilor de administrație și directorilor superiori, a relevat că aproape patru din cinci respondenți (78%) intenționează să schimbe modul în care utilizează ESG cu planurile lor de stimulare a executivilor în următorii trei ani.

Începând cu anul trecut, 51% din companiile S&P 500 au folosit o formă de măsurare ESG în strategiile  de compensare, potrivit unui raport al consultanței Willis Tower Watson, citat de CNBC.

Jumătate dintre companii includ ESG în bonusurile anuale sau în planurile de stimulare. Un raport similar al PwC a constatat că 45% dintre firmele cotate FTSE 100 la bursa din Londra aveau un obiectiv ESG în bonusul anual, LTIP sau ambele.

“Vom continua să vedem creșterea procentului de companii care leagă ESG de plata directorilor executivi. Există o schimbare, mai ales în bonusuri anuale și stimulente pe termen lung”, spune Kenneth Kuk, analist la  Willis Towers Watson.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version