Încă de la instalarea la Palatul Elysee, președintele francez Emmanuel Macron a propus „o armată europeană adevărată”, un răspuns la o Rusie amenințătoare la frontierele blocului.
A încercat să determine Uniunea Europeană să vorbească o limbă “hard power” într-o lume din ce în ce mai ostilă. Mesajul i-a lăsat rece pe incapabilii de la Bruxelles – niște politruci, în fond.
În 2019, când a încercat să organizeze o apropiere de Rusia lui Vladimir Putin pe o serie de probleme, inclusiv conflictul din Ucraina, Macron a evocat apelul lui Charles de Gaulle pentru o Europă care se întinde de la „Atlantic la Urali”.
Astăzi, o mulțime de planuri de apărare ale UE, inclusiv o forță de desfășurare de 5.000 de oameni până în 2025, au însoțit viziunile unui bloc mai puțin dependent de SUA și NATO – o alianță pe care același Macron a numit-o “în moarte cerebrală”.
Realitatea este că o astfel de viziune eurasiatică de amploare, construită pe măreția franceză, nu a dat roade.
Peste 100.000 de soldați ruși s-au adunat la granița cu Ucraina, SUA sunt în alertă maximă, iar liderii europeni se luptă să-și facă vocea auzită, dar nu prea știu ce să facă.
Mai degrabă decât un bloc de putere, Europa arată mai mult ca un arhipelag fracturat, cu unele părți cerând dialog, iar altele trimițând arme în Ucraina. Și Franța și Germania sunt conștiente de costurile economice pe care le-ar aduce o invazie rusă în Ucraina.
Acesta este, în multe privințe, un scenariu de coșmar pentru Emmanuel Macron, purtătorul standard al unei Uniuni Europene mai autonome.
Dar este și o oportunitate de a compensa eșecurile din trecut. Fiind singura putere militară și nucleară a UE după Brexit, Franța poate juca un rol mai agresiv.
Punctul de plecare pentru „dialogul” din această săptămână cu Rusia – inclusiv discuții între mai multe țări cu Ucraina și un apel telefonic cu Putin vineri – este acela de a admite necesitatea schimbării, notează Bloomberg.
În trecut, dialogul a mers într-o singură direcție, deoarece Macron a făcut eforturi pentru o resetare cu Moscova până la punctul de a-și acuza propriii diplomați că merg prea încet.
Rezultatul a încurajat Rusia, a mărginit Europa și a prelungit lista tensiunilor din Belarus până în Africa.
Diviziunile Est-Vest în interiorul UE au fost mai profunde, în timp ce statele baltice – de asemenea parte din NATO – îl priveau pe Macron cu o neîncredere crescută.
Macron ar trebui să se concentreze cel puțin pe a clarifica faptul că Franța va respecta angajamentele NATO de a-i asigura pe aliații estici – așa cum s-a văzut recent cu anunțul președintelui privind o posibilă desfășurare de trupe în România. Trebuie să existe unitate în spatele unei apărări europene care să completeze, nu să concureze cu NATO.
De asemenea, dependența de gazul rusesc subminează securitatea europeană, Nord Stream 2 a arătat influența Rusiei și suceala Germaniei care, în trecut, a fost aliniată cu Franța.
În cele din urmă, având în vedere cel mai bun scenariu – un conflict mai degrabă înghețat decât fierbinte – Franța ar trebui să preia conducerea în ceea ce privește sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și să aprofundeze legăturile cu societatea civilă și cu grupurile de opoziție din Rusia și Belarus.
Toate acestea ar putea părea o iluzie în mediul actual. Macron are mai puțin spațiu de manevră într-un sezon electoral, cu unii rivali politici care preferă o viziune mai prietenoasă asupra regimului lui Putin. Într-o zi, Europa se poate întinde până la Urali. Cu atât mai mult un motiv pentru ca retorica lui Macron să se potrivească cu realitatea rusă și cu o politică europeană hard power.