AcasăȘTIRI EXTERNEMacron, ultimul președinte al Europei?

Macron, ultimul președinte al Europei?

Pe 22 aprilie, în plină isterie Covid-19, când toată planeta făcea cunoștință cu „arestul la domiciliu”, la Centrul Brookings din SUA se lansa pentru prima dată teoria Macron, ultimul președinte al Europei. Evenimentele viitoare aveau să confirme planurile elitei globale, care urmărește schimbarea din temelii a întregii societăți. De altfel, la ultima reuniune ONU, însuși liderul Franței le-a vorbit interlocutorilor săi despre Noua Ordine Mondială: „Criza, prăbușirea sistemului de cooperare, punctele slabe pe care toți le-am descoperit ne impun să reconstruim o nouă ordine mondială și să forțăm Europa să își asume întreaga responsabilitate”.

La recenta Adunare Generală a ONU, Emmanuel Macron a fost vedeta incontestabilă a reuniunii, chiar dacă și discursul lui Vladimir Putin i-a incitat pe participanți. Asumându-și rolul de emisar al elitei globale, primit de la Bill Gates, președintele Franței s-a „ridicat” în fața întregii Adunări Generale și a transmis un mesaj (video) pentru schimbare. „În săptămânile și lunile următoare, vor trebui făcute alegeri fundamentale. Cu siguranță va exista un leac pentru pandemie într-o bună zi. Dar nu va exista nici un tratament miracol pentru distrugerea ordinii contemporane. Această criză Covid, fără îndoială că mai mult decât oricare alta, necesită cooperare, necesită inventarea de noi soluții internaționale”.

Macron: Lumea nu înseamnă doar China vs SUA

Emmanuel Macron deplânge neputința ONU în fața problemelor acute cu care se confruntă omenirea. În acest sens, liderul Franței arată că „organizațiile internaționale de care avem atât de mare nevoie, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, au fost acuzate de către unii fără niciun fundament. Propaganda de dezinformare, referitor la pandemie, a pornit mai ales din America”.

De asemenea, arată Macron, „ONU în sine riscă să fie o instituție neputincioasă. Consiliul de Securitate reușește cu greu să se întâlnească, din cauza Covid-19, mai ales acum când doi dintre membri săi permanenți au preferat să-și afișeze rivalitatea Toate fracturile care au existat înainte de pandemie, șocul hegemonic al marilor puteri, chestionarea multilateralismului sau instrumentalizarea sa, încălcarea dreptului internațional s-au accelerat și s-au adâncit în același timp, favorizând destabilizarea globală”.

În acest context, Macron crede că „nu mai avem dreptul să închidem ochii. Nu mai avem ocazia, luxul să amânăm. Această pandemie trebuie să fie pentru ONU un șoc electric și momentul unei treziri salvatoare. Se impune să reconstruim o Nouă Ordine Mondială și să forțăm Europa să își asume întreaga responsabilitate”.

Macron: „Multilateralismul este o necesitate”

„Lumea, așa cum este astăzi, nu poate fi redusă la rivalitatea dintre China și Statele Unite, indiferent de greutatea globală a acestor două mari puteri”, a spus Macron, stârnind stupoare printre ceilalți participanți la Adunarea Generală a ONU.

Și, ca o dovadă a gândurilor pe care le are, liderul de la Elysee a transmis următorul mesaj: omenirea are nevoie de stabilirea unei cooperări internaționale funcționale bazate pe reguli clare, definite și respectate de toți! „Multilateralismul nu este doar un act de credință, este o necesitate operațională. Nu mai putem fi mulțumiți cu un multilateralism al cuvintelor, care permite doar acceptarea fundamentală a celui mai mare numitor comun. Asta nu-I altceva decât o modalitate de a ascunde diferențele profunde sub un consens de fațadă”.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
592 afisari

2 COMENTARII

  1. O sluga a ocultei mondiale. Sper sa câștige Trump alegerile și o sa – i vedeți pe toți cu botul pe la labe triste

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger