AcasăȘTIRI EXTERNEMacron ia din nou distanță de declarațiile lui Biden. Președintele Franței refuză...

Macron ia din nou distanță de declarațiile lui Biden. Președintele Franței refuză să folosească termenul „genocid” pentru uciderea civililor din Ucraina

emmanuel macronMacron ia din nou distanță de declarațiile lui Biden. Președintele Franței refuză să folosească termenul „genocid” pentru uciderea civililor din Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a refuzat să descrie acțiunile Rusiei în Ucraina drept „genocid” într-un interviu acordat postului public France 2.

Întrebat dacă el, la fel ca președintele american Joe Biden, ar folosi termenul „genocid” pentru uciderea ucrainenilor de către armata rusă, Macron a răspuns că nu vrea o „escaladare a retoricii”, potrivit CNN.

„Aș fi atent cu astfel de termeni astăzi, deoarece aceste două popoare [rușii și ucrainenii] sunt înfrățite”, a spus președintele francez.

„Vreau să încerc în continuare, pe cât pot, să opresc acest război și să reconstruiesc pacea. Nu sunt sigur că o escaladare a retoricii servește acestei cauze”, a adăugat el.

Macron face referire la crime de război

Deși a refuzat să catalogheze atrocitățile comise de soldații ruși drept „genocid”, Emmanuel Macron le-a catalogat drept „crime de război”.

„Ceea ce putem spune cu siguranță este că situația este inacceptabilă și că acestea sunt crime de război. Trăim prin crime de război fără precedent pe pământul nostru, pământul nostru european.”

Joe Biden a afirmat marți că atrocitățile descoperite în Ucraina sunt calificate drept genocid, spunând că „devine din ce în ce mai clar că președintele rus Vladimir Putin încearcă doar să șteargă chiar și ideea de a fi ucrainean”.

author avatar
Andreea Vlad
617 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger