Când vine vorba de politica externă, Emmanuel Macron se vrea cu siguranță un lider mondial. European este, dar cu cât vorbește mai mult, cu atât președintele francez își dezvăluie propriile neajunsuri pe scena internațională.
De fiecare dată când Macron susține un mare interviu sau un discurs major, o mare parte din politicieni sunt uimiți de marea viziune strategică pe care o schițează cu elocvență. Analiștii și jurnaliștii britanici regretă cu voce tare că premierul Boris Johnson încă nu a oferit o astfel de performanță. Oficialii germani recunosc în mod privat că uneori invidiază flerul lui Macron, care contrastează cu monocroma Angela Merkel. Chiar și factorii de decizie politici baltici și est-europeni laudă priceperea sa intelectuală. Analiza sa strălucitoare și citatele provocatoare îl fac să pară mai degrabă un think-tanker “en chef” decât comandantul puterii nucleare unice a UE și un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Palmares limitat
Dar Macron are acum trei ani și jumătate în funcția de președinte și, deși a reușit să pretindă unele succese notabile, palmaresul său de politică externă nu a reușit deseori să se potrivească propriilor sale retorici de mare înălțime și ambițiilor înalte, mascând o impotență franceză în multe teatre străine esențiale. 
Cu toate discuțiile sale despre construirea „suveranității europene” și „autonomiei strategice”, mandatul lui Macron arată până acum limitele a ceea ce Franța și Europa pot realiza pe plan internațional fără sprijinul Statelor Unite, notează Politico. „Angajamentele asumate de Franța sunt prea ambițioase și nu au reușit să convingă SUA să continue să lucreze cu ea la marile probleme: Iran, climă, comerț sau COVID”, a declarat Tara Varma, șeful biroului de la Paris al Consiliului European privind relațiile externe. Ce-i drept, Macron nu avut o viață ușoară pe linia relației transatlantice. În persoana lui Donald Trump, s-a confruntat cu un președinte american căpos urmărind cu entuziasm retragerea din organizațiile internaționale și două acorduri cheie: pactul climatic de la Paris și acordul nuclear cu Iranul. Macron a încercat curajos să limiteze daunele, dar puterile sale retorice nu au reușit să convingă Washingtonul să-și schimbe cursul fundamental. Cu Joe Biden la Casa Albă, Macron va avea un partener care se angajează să colaboreze strâns cu aliații tradiționali ai Americii și să revină la forumurile internaționale, dar asta nu înseamnă că va accepta viziunea unei Europe strategice autonome de SUA.
Agendă hiperactivă
Cea mai mare realizare a lui Macron este fondul de recuperare a coronavirusului din UE – punctul culminant al ambiției franceze de lungă durată de a determina blocul să își asume datorii comune. Deși conversia lui Merkel la idee a fost crucială, guvernul francez a lucrat îndeaproape cu Berlinul pentru a pune bazele planului. În alte domenii, Macron a împins Europa să dezvolte o abordare mai energică privind China și, de asemenea, s-a aventurat în domeniul digital, jucând un rol cheie în Apelul Christchurch – angajamentul țărilor și companiilor de a elimina conținutul extremist de pe internet după atacul terorist din 2019 din Noua Zeelandă. Agenda lui Macron a fost hiperactivă pe mai multe fronturi – diplomatic și uneori militar – dar nu a reușit să schimbe peisajul geopolitic, subminând ambiția Franței de a conduce un bloc european care ar putea rivaliza cu SUA, China și Rusia. La începutul acestei luni, Franța a fost eliminată din acordul de încetare a focului încheiat în Nagorno-Karabah, în ciuda eforturilor lui Macron de a se implica.
Vladimir Putin a intermediat acordul singur, în timp ce Turcia, după ce a intervenit decisiv militar, a contribuit, de asemenea, la conturarea rezultatului. În Liban, încercarea Franței de a sponsoriza și intermedia o soluție la criza politică a țării a eșuat până acum. Macron a fost depășit de jocurile de putere locale și umbrit de lupta de putere mai mare dintre SUA și Iran, în ciuda influenței istorice a Franței în țară și a președintelui francez investind o cantitate neobișnuită de capital politic personal. În estul Mediteranei, Macron a luat o poziție puternică împotriva comportamentului expansionist al lui Recep Erdogan.Însă nu a reușit să obțină aliații cheie ai NATO și UE să-i sprijine linia dură. Iar decizia lui Macron de a continua dialogul cu Rusia nu numai că a injectat suspiciuni și neîncredere în relațiile sale cu statele est-europene și baltice, dar nu a produs încă rezultate – așa cum a recunoscut propriul său ministru al apărării.
