AcasăȘTIRI EXTERNELupta pentru putere în Germania. Cine va fi cancelar, după Angela Merkel

Lupta pentru putere în Germania. Cine va fi cancelar, după Angela Merkel

Lupta pentru putere în Germania se ascute de la o zi la alta. Angela Merkel nu va mai rămâne în funcție, iar fotoliul de cancelar este râvnit de tot mai mulți. Ultimul intrat în cursă, dar și cu cele mai mari șanse, este Markus Soder, premierul bavarez. Anunțul său produce deja o ruptură în cadrul CDU, căci și liderul Armin Laschet dorește să candideze. „Conservatorii se încaieră între ei”, scriu ziariștii. Iar Angela Merkel îi întărâtă, comentează analiștii politici.

În clipa de față, e tot mai clar că blocul conservator de guvernare se îndreaptă spre o confruntare în urma căreia va fi ales candidatul la funcția de cancelar al Germaniei. Liderii CDU și CSU și-au anunțat disponibilitatea de a candida, semn că alianța nu are un proiect comun.

Bavarezul Markus Söder intră în joc

„Sunt pregătit pentru această candidatură”, a declarat reporterilor premierul bavarez Markus Söder, în urma unei reuniuni a Comitetului Executiv al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), formațiunea condusă de Angela Merkel. Söder este liderul Uniunii Social Creștine (CSU), cu care CDU este în alianță de guvernare. Vorbind și el la aceeași conferință de presă, liderul CDU, Armin Laschet, s-a grăbit să-și anunțe „dorința de a candida la funcția de cancelar”. „Partidele noastre vor decide foarte repede și foarte prompt cine va fi candidatul final. Scopul nostru este să realizăm cât mai multă unitate între CDU și CSU, pentru că sunt multe în joc. Europa urmărește cum se dezvoltă Germania, iar lumea se așteaptă la o Germanie stabilă”.

Liderul CDU, Armin Laschet, a preluat funcția de șef al partidului în ianuarie, însă nu are o cotă de popularitate ridicată. Din contră! În schimb, bavarezul  Söder este pe placul alegătorilor nemți, după cum reiese din sondajele de opinie comandate.

„Dacă intrarea mea în luptă este ceea ce își doresc partidul, grupul parlamentar și membrii, atunci este clar pentru mine că nu pot da înapoi, ci trebuie să fac față responsabilităților ce-mi revin”, i-a arătat pisica Markus Söder lui Armin Laschet.

„Verzii” câștigă teren în Germania

Alianța CDU-CSU se confruntă cu presiuni interne pentru a decide rapid asupra unui candidat principal în vederea alegerilor din septembrie. Ratingurile scad, iar Partidul Verde, plasat pe locul 2, deja are pregătit un candidat. Cifrele arată că CDU-CSU a ajuns la 36%, iar „Verzii” și-au îmbunătățit imaginea, urcând spre 22%.

O decizie ar putea veni zilele acestea. Ieri, conducerea CDU s-a reunit de urgență, după ce ultimele sondaje au sugerat că Söder are o șansă mai mare să câștige alegerile pentru funcția de cancelar. Conform RTL și NTV, 38% dintre germani l-ar vota „mâine” pe premierul bavarez, dacă ar fi alegeri! În același timp, Laschet ar obține doar 17% din sufragii. Nici măcar locuitorii din Renania de Nord-Westfalia, teritoriul lui Laschet, nu mai au încredere în politica CDU (prăbușire la 26% în sondajele de opinie).

„Candidatul la funcția de cancelar al Germaniei ar trebui să fie politicianul care are cele mai bune șanse de a fi ales”, a turnat gaz pe foc Markus Söder.

Politica refugiaților și salvarea euro sunt două chestiuni asupra cărora Markus Söder nu a fost niciodată de acord cu Angela Merkel. Premierul bavarez s-a răzvrătit în mod repetat împotriva direcției alese de cancelarul Merkel, criticând în mod fățiș mai cu seamă atragerea de refugiați în Germania. Cu el la putere, Berlinul va schimba radical modul în care se raportează la problemele sociale ale Uniunii Europene, cred specialiștii.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor