AcasăȘTIRI EXTERNELiderii europeni au reluat negocierile la Bruxelles, după impasul apărut în prima...

Liderii europeni au reluat negocierile la Bruxelles, după impasul apărut în prima zi

Liderii europeni discuță cu măștile de față, ca măsură luată împotriva COVID-19

Mai-marii statelor europene aflați la Bruxelles au reluat, sâmbătă, în cea de-a doua zi a summit-ului de la Bruxelles, negocierile vizând planul de relansare a economiei Uniunii.

În cursul acestei dimineți, Charles Michel, președintele Consiliului European, a înaintat o nouă propunere de compromis, potrivit politico.eu, și anume ca valoarea pachetului general să rămână la suma de 750 de miliarde de euro, dar ca valoarea granturilor să scadă la 450 de miliarde de euro, față de 500 de miliarde, varianta propusă inițial.

Deși s-au întins pe durata mai multor ore, discuțiile de vineri s-au încheiat mai devreme de cât era așteptat, undeva în jurul orei 23.30, conform sursei citate. Totul, după ce s-a ajuns la un blocaj. Un nume care s-a remarcat în mod special după această primă zi de negocieri a fost cel al șefului Executivului olandez. „Premierul olandez Mark Rutte reclamă ca planurile de reformă ale fiecărui stat să fie validate în unanimitate de cei 27, nu cu majoritatea calificată. Cu alte cuvinte, el vrea un drept de veto, cerere pe care însă o formulează singur, potrivit mai multor surse”, notează digi24.ro.

Ce spunea președintele Iohannis

Până să participe la reuniunea de la Bruxelles, prima întrunire în care liderii europeni se revăd în persoană, după mai multe luni, ca urmare a situației generate de pandemia COVID-19, președintele român a amintea faptul că se va negocia pe marginea a două teme mari ce privesc banii europeni. O dată Bugetul Multianual și pe de cealaltă parte pachetul destinat revigorării economice.

Referindu-se la Bugetul Multianual, Klaus Iohannis a menționat: ”Noi ținem neapărat să avem o sumă suficient de mare pe coeziune și o sumă suficient de mare pe politică agricolă. Noi avem nevoie de acești bani, avem planuri mari, avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru școli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate și multe alte programe care pot fi acoperite din aceste sume. Evident, pentru agricultură, dorim să folosim sume cât se poate de consistente pentru a moderniza agricultura românească și pentru a obține, sigur, rezultate bune”.

Cât privește pachetul destinat revigorării economice, Iohannis spunea că „sunt bani care vor fi folosiți pentru revigorarea economică, pentru refacerea economiei după criza cauzată de COVID-19”. ”Noi dorim să obținem sume consistente. Aici avem, pe de-o parte, bani care se dau sub formă de împrumuturi, dar o parte, sperăm și mai mare, vor fi bani care nu trebuie returnați. Sunt așa-numite granturi, bani pe care îi vom folosi pentru revigorarea economică, și pentru firme, și pentru modernizări, pentru digitalizare – de asemenea, sperăm, pentru modernizarea întregului sistem educațional, pentru fondul social, și multe altele. (…) Eu sunt foarte hotărât să mă bat pentru interesul României, în așa fel încât să obținem un rezultat consistent (…) Este un scenariu optimist să finalizăm negocierile astăzi și mâine, însă în Consiliu părerile încă sunt împărțite. Se știe că nu toată lumea este încă convinsă că propunerea care este pe masă e cea mai bună. Mă aștept, deci, la negocieri destul de complicate. Este chiar posibil să trebuiască, după un timp, să revenim, să finalizăm aceste negocieri”, spunea liderul de la Cotroceni, aflat la Bruxelles.

sursa foto: Twitter/EU2020DE

 

179 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger