AcasăȘTIRI EXTERNEProteste uriașe în Libanul îndoliat. Politicienii demisionează pe bandă rulantă

Proteste uriașe în Libanul îndoliat. Politicienii demisionează pe bandă rulantă

Libanul trăiește o adevărată tragedie după uriașa explozie care a avut loc la Beirut în urmă cu trei zile.

Potrivit ultimelor statistici au murit 154 de persoane și peste 5.000 au fost rănite, iar sute de mii de oameni au rămas fără adăpost.

De vină pentru această catastrofă ar fi fost peste 2.700 de tone de azotat de amoniu, confiscate de pe o navă cu pavilion moldovenesc şi ţinute șase ani de zile într-un depozit în condiţii precare.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru neglijență și mai mulți oficiali ai portului au fost plasați în arest la domiciliu.

Libanezii au ieșit în stradă. „Revoluție!”

După această catastrofă, mii de libanezi au ieșit în stradă pentru a protesta în fața Parlamentului împotriva clasei politice pe care o consideră responsabilă de această explozie.

Pentru a împrăștia manifestanții, forţele de ordine libaneze au lansat sâmbătă gaze lacrimogene.

„Revoluţie, revoluţie”, au scandat protestatarii, în timp ce încercau să îndepărteze barierele din jurul clădirii Parlamentului.

Libanezii susțin că politicienii sunt incompetenți și corupți ceea ce a condus și la tragicul eveniment din urmă cu câteva zile.

Avalanșă de demisii în Parlament

După explozia de la Beirut, mai mulți politicieni au început să-și dea demisia.

Astfel, Samy Gemayel, liderul partidului istoric creştin libanez Kataeb aflat în opoziție, și-a dat demisia, sâmbătă, împreună cu alţi doi deputaţi ai formaţiunii

„Camarazii tăi au decis să demisioneze din parlament”, a spus Gemayel într-un discurs rostit la funeraliile secretarului general al partidului, Nazar Najarian, ucis în explozia de marţi seara.

Poporul libanez trebuie să ia o poziţie istorică. Un nou Liban trebuie să apară pe ruinele celui vechi, pe care îl reprezentaţi”, a adăugat Gemayel, adresându-se clasei politice şi criticându-l, fără să-l numească, şi pe preşedintele Michel Aoun.

Înainte de gestul lui Gemayel și-au mai prezentat demisiile deputatul Walid Joumblatt, Marwan Hamade – care a cerut o anchetă internaţională asupra exploziei şi şi-a exprimat totala neîncredere în instituţiile libaneze, începând cu parlamentul -, precum şi deputata Paula Yacoubian, aleasă pe lista societăţii civile şi care i-a îndemnat şi pe alţi deputaţi să-i urmeze exemplul.

De asemenea şi ambasadoarea Libanului în Iordania, Tracy Chamoun, fiica liderului creştin Dany Chamoun, asasinat în 1990, şi-a anunţat demisia în direct la televiziune, denunţând nepăsarea autorităţilor libaneze.

author avatar
Eli Dan Davidescu
264 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger