Cauta

Leul se plimba liniştit prin oraş. De la cine a primit un moldovean drept cadou un animal sălbatic

Leul se plimba liniştit prin oraş. De la cine a primit un moldovean drept cadou un animal sălbatic - Ziarul National

Leul se plimba liniştit prin oraş. De la cine a primit un moldovean drept cadou un animal sălbatic

Stupefacţie pe malul Nistrului, aproape de Vama Palanca, Ștefan Vodă. Un pui de leu a fost surprins, vineri, de un grup de pescari moldoveni, plimbându-se într-o zonă forestieră.

Oamenii au alertat autorităţile, care, în urma unei anchete, au descoperit că leul este animalul de companie al unui cetățean moldovean, care l-ar fi primit în dar pentru că a ajutat refugiați ucraineni.

Leul are vârsta de 6 luni

„În urma acestor informații apărute în presă, aduc la cunoștință că animalul, în vârstă de 6 luni, se plimba alături de stăpân!

Acesta i-a fost adus în dar cetățeanului Republicii Moldova de grădina zoologică de la Odesa în semn de mulțumire pentru suportul acordat refugiaților!”, a transmis Ion Bulmaga, şeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) din Republica Moldova.

Animalul va fi trimis la Zoo Chişinău

Proprietarului puiului de leu i-a fost întocmit un proces-verbal de contravenție, iar animalul urmează luni, la prima oră, „să fie transmis la Grădină zoologică din Chișinău în prezența colaboratorilor IPM, conform prescripțiilor obligatorii”.

Reprezentanții Zoo Chișinău au declarat că nu lipsește niciun leu. Puiul de leu va ajunge la Grădina Zoologică din Chișinău. Autorităţile anchetează modul în care cetățeanul moldovean a intrat în posesia micuței feline.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Incendiu cu urmări devastatoare într-o clădire din China: 12 oameni au murit
  • Explozie într-un bloc din Bihor: O femeie rănită și un balcon prăbușit. Cauza deflagrației
  • Nicușor Dan, întrevedere în Franța cu reprezentanții industriei de apărare: „România va investi semnificativ”, dar „nu doar ca simplu cumpărător”
  • Cauciucuri de iarna
  • Horoscop 10 decembrie 2025 – Ești complet absorbit de gânduri
  • Alege ce citești
  • Apele Române avertizează risc de deficit sever: nivelul lacului Paltinu scade, iar restricțiile ar putea apărea din 2026
  • Generația Z, în pragul unui record negativ: niveluri uriașe de epuizare la locul de muncă
  • Energie electrică mai scumpă în 2026: cum vor crește costurile pentru români odată cu noile taxe
  • Donald Trump dinamitează Europa: lideri „slabi” și „depășiți”
  • Exit mobile version