Peste tot în lume, companiile s-au confruntat cu probleme în lanțurile lor de aprovizionare și cu blocaje de transport maritim care au urmat pe măsură ce economiile au repornit.
Astfel de probleme forțează o regândire a strategiei corporative. Timp de decenii, firmele au prioritizat costurile mai presus de orice altceva atunci când selectau furnizorii, construiau fabrici și decideau cât de mult stoc să păstreze la îndemână.
Această filozofie a fost adesea numită “just in time”, notează Financial Times, deoarece punea accent pe menținerea inventarului la minimum și utilizarea contractelor flexibile pe termen scurt, care puteau fi ajustate rapid la schimbările cererii.
De asemenea, companiile au mutat producția în țări cu salarii mici, au consolidat comenzile pentru a maximiza economiile și au încercat să-și reducă prezența fizică în jurisdicțiile cu taxe mari.
Acum, unele companii își măresc stocurile pe care le păstrează la îndemână și încheie contracte pe termen lung cu furnizorii cheie.
Altele își diversifică producția pentru a crea hub-uri regionale cu furnizori locali și investesc în tehnologie pentru a le avertiza în avans cu privire la potențiale blocaje.
Sau caută modalități de a lucra cu rivalii lor pentru a dezvolta rezerve de urgență, fără a intra în vizorul autorităților de reglementare a concurenței.
Rezerve pentru orice eventualitate
“Ceea ce companiilor le place să facă este să optimizeze capitalul de lucru. Atât de mulți producători au mers pe modelul inventarului just in time și, înainte de pandemie, asta a funcționat destul de bine”, a declarat Carol Tome, directorul executiv al UPS.
„Dar când a lovit Covid-19 și totul a fost închis, inclusiv producția, acel inventar la timp nu a mai funcționat. Companiile se gândesc acum la rezerve pentru orice eventualitate”.
Această nouă mentalitate a prins rădăcini în primele zile ale pandemiei, când un sondaj McKinsey al directorilor seniori din lanțul de aprovizionare a constatat că 73% dintre companii au întâmpinat probleme cu furnizorii lor – de la lipsa de piese până la întârzieri de transport – care necesitau schimbări.
„Lanțul de aprovizionare este ca mașina ta. Dacă rulează, nu te gândești prea mult la asta. Dar când se strică, cu siguranță știi diferența”, spune Hamid Moghadam, președintele Prologis, un trust de investiții imobiliare care investește în facilități logistice.
Ford și GM stabilesc parteneriate(nu doar contracte cu furnizorii) cu producătorii de semiconductori. Rivalul lor german, Volkswagen, urmărește să-și prelungească durata contractelor cu furnizorii cheie, iar grupurile energetice chineze s-au grăbit să semneze contracte de gaz natural lichefiat care se întind până la 20 de ani.
“Local for local”
În acest an, 61% dintre companii la nivel global au crescut inventarul de produse critice și 55% au luat măsuri pentru a se asigura că au cel puțin două surse de materii prime.
Pandemia a întărit mâna directorilor corporativi care deja explorau dacă să înființeze rețele regionale din alte motive – cum ar fi evitarea tensiunilor în creștere dintre SUA și China – sau pentru a profita de stimulentele guvernamentale menite să stimuleze producția locală.
Companiile multinaționale vorbesc în prezent despre lanțuri de aprovizionare „local for local”. Acest lucru se datorează în parte problemelor de logistică care au anulat avantajele transportului de produse din fabrici low-cost aflate peste mări.
Astăzi durează între 28 și 52 de zile pentru a livra o pereche de pantofi produse în China de la Shanghai la Los Angeles, mai mult decât interevalul 17- 28 de zile înainte de pandemie. Iar costul total a crescut cu 1,77 USD pe pereche, conform cercetării companiei de consultanță AlixPartners.Producătorii și comercianții cu amănuntul de orice, de la mașini și încălțăminte la vaccinuri redescoperă avantajele de a avea furnizori mai aproape de consumatori. În sectoare importante din punct de vedere strategic, cum ar fi asistența medicală, ei primesc și sprijin guvernamental.
“Opririle legate de pandemie și complexitatea lanțurilor de aprovizionare arată că se impune o trecere a conceptului “just in time” la “just in case”. Nu este sigur dacă acest model de afaceri este viitorul, dar planificarea stocurilor nu mai poate funcționa cu zone de risc. Creșterea inventarului este mult mai ușoară decât relocarea fabricilor”, susține Oscar de Bok, director comercial la DHL.
