Cauta

Marioneta SUA a câștigat alegerile în Taiwan. Mişcarea cu care America dă șah Chinei

Lai Ching-te a câștigat alegerile prezidențiale din Taiwan.

Vicepreşedintele în exerciţiu al Taiwanului, Lai Ching-te, candidat la preşedinţie din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), a câştigat sâmbătă alegerile prezidenţiale, obţinând 40,2% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea sufragiilor în 98% din secţiile de votare.

Principalul său adversar, Hou Yu-ih, în vârstă de 66 de ani, candidat din partea Kuomintang (KMT), care pledează pentru legături mai strânse cu Beijingul, a obţinut 33,4% din voturi.

Lai Ching-te a strâns 3 milioane de voturi

Mai mult de trei milioane de voturi au fost exprimate pentru Lai.

China a respins rezultatul alegerilor de sâmbătă din Taiwan, afirmând că Partidul Democrat Progresist aflat la guvernare nu reprezintă opinia publică generală.

Sâmbătă seară, ţara comunistă, care consideră Taiwanul ca fiind una dintre provinciile sale care trebuie reunificată cu forţa dacă este necesar, declarase că acest vot “nu va împiedica tendinţa inevitabilă de reunificare cu China”.

Americanii aterizează în Taiwan

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a primit, luni, 15 ianuarie 2024, vizita unei delegaţii informale din Statele Unite ca simbol al “parteneriatului strâns şi solid” dintre Washington şi insulă, la două zile după alegerile prezidenţiale.

“Sperăm că relaţiile cu Taiwanul vor continua să progreseze şi să joace un rol principal în prosperitatea şi dezvoltarea regiunii şi a lumii”, a adăugat ea.

Formată din fostul consilier pentru securitate naţională Stephen Hadley, fostul secretar de stat adjunct James Steinberg şi preşedintele Institutului american la Taiwan, Laura Rosenberger, comisia intenţionează să se întâlnească cu “o serie de personalităţi politice de prim plan” înainte de a părăsi Taiwanul marţi.

Ultimele stiri

  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Exit mobile version