Liderul laburiştilor, Keir Starmer, este pe cale să devină următorul premier al Marii Britanii, după victoria categorică a partidului său la alegerile legislative.
Marea Britanie a virat spre centru-stânga: laburiştii au obținut joi o victorie zdrobitoare la alegerile legislative. Punând capăt celor 14 ani de putere conservatoare şi deschizând uşile din Downing Street 10 liderului lor, Keir Starmer, comentează AFP, preluat de Agerpres.
Exit-poll-urile publicate la închiderea urnelor au lăsat puţine îndoieli cu privire la rezultatul acestui vot, care deschide un nou capitol în istoria politică a ţării.
Potrivit proiecţiilor televiziunilor britanice, laburiştii ar câştiga 410 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor.
Cu puţin sub rezultatul spectaculos obţinut de Tony Blair în 1997 (418 locuri), el devansează, însă, cu mult Partidul Conservator al premierului în exerciţiu Rishi Sunak, dezavuat de alegători cu doar 131 de deputaţi aleşi. Departe de cei 365 de conservatori aleşi în urmă cu cinci ani sub Boris Johnson şi cel mai prost rezultat înregistrat de partid de la începutul secolului al XX-lea.
Liberal-democraţii (centrişti) s-ar consolida cu 61 de deputaţi. Însă surpriza alegerilor vine mai ales din partea partidului anti-imigraţie şi anti-sistem Reform UK: ar câştiga 13 locuri, o intrare mult mai senzaţională decât se aştepta pentru formaţiunea reprezentantului dreptei dure Nigel Farage.
Starmer, fost avocat pentru drepturile omului
Keir Starmer, un fost avocat pentru drepturile omului, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie însărcinat vineri de către regele Charles al III-lea să formeze un nou guvern.
Starmer a transmis un prim mesaj, ca reacție, prin intermediul unei rețele de socializare, mulțumindu-le celor care au votat Partidul Laburist la aceste alegeri.
„Tuturor celor care au făcut campanie pentru Partidul Laburist la aceste alegeri, tuturor celor care ne-au votat şi care şi-au pus încrederea în noul nostru Partid Laburist, vă mulţumesc”, a reacţionat Keir Starmer pe X.
To everyone who has campaigned for Labour in this election, to everyone who voted for us and put their trust in our changed Labour Party – thank you. https://t.co/q6yDNPnAbo
— Keir Starmer (@Keir_Starmer) July 4, 2024
La doar nouă ani după ce a intrat în politică şi la patru ani după ce a preluat funcţia de lider al laburiştilor, el se va confrunta cu o dorinţă considerabilă de schimbare.
După cum au prezis, de altfel, sondajele pe parcursul campaniei, conservatorii sunt sancţionaţi după 14 ani tulburi care i-au lăsat pe britanici cu un sentiment de declin.
Brexitul a sfâşiat ţara şi nu a reuşit să respecte promisiunile făcute susţinătorilor săi, iar creşterea preţurilor din ultimii doi ani a sărăcit familiile, mai multe ca niciodată bazându-se pe băncile alimentare pentru se hrăni, notează aceeași sursă.