Războiul din Nagorno-Karabah este primul conflict convențional de mare intensitate care combină un arsenal modern – mai ales drone. Acest conflict între o națiune creștină(Armenia) și una musulmană(Azerbaidjan), trecut relativ neobservat în lumea europeană, este o sursă neprețuită de lecții geopolitice pentru întreaga lume.
Nagorno-Karabah sau Republica Artsakh este un mic teritoriu montan de 12.000 de kilometri pătrați în Azerbaidjan, cu o populație de 150.000 de locuitori, majoritatea armeni. De la căderea imperiului sovietic, regiunea a făcut obiectul a trei războaie. Primul, din 1988 până în 1994, a fost câștigat de Armenia. Al doilea, numit Războiul de patru zile, indecis, a avut loc în aprilie 2016. Al treilea, în 2020, între 27 septembrie și 10 noiembrie, s-a încheiat cu o victorie azeră, care a surprins lumea militară – Azerbaidjanul a reușit să construiască o armată cu tehnologie și echipamente sofisticate, odată cu implicarea altor puteri în acest conflict.
Blitzkrieg în Caucaz
În doar 44 de zile, forțele azere au preluat o treime din teritoriul Nagorno-Karabakh – 3.000 de morți de fiecare parte și distrugerea unei părți a armatei armene: 250 de tancuri, alte 150 de vehicule militare, 270 de piese de artilerie, 60 de sisteme antiaeriene etc. Dronele turcești (Bayrkatar TB-2) utilizate în conflictele din Libia și Siria – și cele israeliene(Harop și Orbiter-1K) deja testate în războiul de patru zile – au făcut ravagii. De asemenea, pentru a face față trupelor armene, considerate mai experimentate, Azerbaidjanul a beneficiat de trimiterea de către Turcia a mii de mercenari sirieni și libieni pentru “frații noștri azeri”, spunea Recep Erdogan. În ceea ce privește Rusia, aceasta are două baze militare în Armenia – datorită Organizației Tratatului de Apărare Colectivă(CSTO) – și l-a îndemnat pe președintele azer Ilham Aliev să continue ofensiva. Din 2016, Israelul este primul furnizor de arme din Azerbaidjan. Statul evreu are alte interese în zonă: serviciile israeliene au folosit Azerbaidjanul pentru operaţiuni clandestine împotriva Iranului, cele două ţări împărţind peste 600 de kilometri de frontieră.
Avertisment pentru armatele europene
Utilizarea intensivă a dronelor armate ca parte a unei campanii coordonate reprezintă o dezvoltare strategică incontestabilă, notează HuffPost. Permite puterilor militare medii să se angajeze în războaie convenționale de intensitate mare. Datorită combinației drone-rachete-mercenari, Turcia este capabilă să conducă simultan trei conflicte în Libia, Siria și Irak. Utilizarea dronelor pentru supravegherea, recunoașterea și distrugerea țintelor foarte devreme a asigurat stăpânirea cerului de un adversar militar presupus mai slab. Prin neutralizarea apărărilor antiaeriene, armata azeră a provocat un efect domino, permițând artileriei și dronelor sale să provoace pierderi mari de materiale și oameni, să reducă aprovizionarea și fluxurile logistice. Războiul din Nagorno-Karabah este într-adevăr un semnal de alarmă pentru forțele militare europene în vederea modernizării echipamentelor și strategiilor lor și relansării efortului de apărare într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă. De asemenea, acest război a subliniat încă o dată tendința puterilor medii, precum Turcia și Azerbaidjanul, de a se inspira din metodele grupărilor teroriste pentru a traumatiza populațiile civile. Cele mai grave atrocități, crime de război sau umilirea prizonierilor au fost larg răspândite pe rețelele de socializare, videoclipuri cu soldați uciși sau torturați, uneori trimise familiilor lor pentru a demoraliza populația armeană. Devine urgent ca sediul european să își dezvolte „apărarea anti-propagandă” și ca guvernele să recâștige controlul asupra acestor platforme.
