Vin declarații de ultimă oră, prin vocea purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Rusia recunoaște dreptul „suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană
Kremlinul a precizat marți, 18 februarie, că este dreptul suveran al Ucrainei să decidă dacă dorește să adere la Uniunea Europeană și că Moscova nu intenționează să dicteze Kievului cum ar trebui să abordeze această chestiune, relatează Reuters.
Întrebat dacă Ucraina ar putea adera într-o zi la Uniunea Europeană, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Acesta este dreptul suveran al oricărei țări”.
„Vorbim despre procese de integrare și integrare economică. Și aici, desigur, nimeni nu poate dicta nimic niciunei țări, iar noi nu vom face acest lucru”, a afirmat Peskov.
Doar că nu au fost singurele aspecte pe care a ținut să le menționeze oficialul rus. Peskov a adăugat, totuși, că poziția Rusiei e diferită atunci când vine vorba de aderarea Ucrainei la alianțe militare.
„Există o poziție complet diferită, desigur, atunci când este vorba despre securitate şi alianţe militare. Abordarea noastră aici este alta şi este binecunoscută”, a declarat Peskov.
🚨🇷🇺🇺🇦RUSSIA: UKRAINE CAN JOIN THE EU – BUT NATO IS OFF THE TABLE
Kremlin spokesperson Dmitry Peskov:
“This is the sovereign right of any country.
We are talking about integration and economic processes, and here, of course, no one can dictate anything to any country.
We’re… pic.twitter.com/2iYnYuVLOF
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) February 18, 2025
‼️🇷🇺💬🇪🇺🇺🇦 The Kremlin considers #Ukraine‘s accession to the EU to be Kiev’s sovereign right
Peskov noted that since we are talking about economic, not military organization, then joining the #European Union is Ukraine’s right.
„But [we] have a completely different position on… pic.twitter.com/PK4CBvPCbK
— Maimunka News (@MaimunkaNews) February 18, 2025
Afirmațiile au fost făcute în timp ce delegațiile Rusiei și SUA au început în Arabia Saudită discuțiile premergătoare negocierilor despre pacea în Ucraina.
Ce spunea recent secretarul american al Apărării, Pete Hegseth
Zilele trecute, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a transmis adevăratele intenții ale administrației Trump despre condițiile păcii în Ucraina.
„În remarcile făcute înaintea reuniunii Grupului de contact pentru Ucraina și înaintea Conferinței de securitate de la München, Hegseth a declarat următoarele: „Ne dorim, ca și dumneavoastră, o Ucraină suverană și prosperă, dar trebuie să începem prin a recunoaște că revenirea la frontierele Ucrainei de dinainte de 2014 este un obiectiv nerealist. Urmărirea acestui obiectiv iluzoriu nu va face decât să prelungească războiul și să provoace mai multă suferință.”
Mai mult, ”Statele Unite nu cred că aderarea Ucrainei la NATO este un rezultat realist al unei soluții negociate. Garanțiile de securitate trebuie să fie susținute de trupe europene și non-europene capabile. Dacă aceste trupe sunt dislocate ca forțe de menținere a păcii în orice moment, ele ar trebui să fie desfășurate ca parte a unei misiuni non-NATO și nu ar trebui să fie acoperite de articolul 5. Să fie clar: drept parte a oricărei garanții de securitate, nu vor exista trupe americane dislocate în Ucraina.””
Citiți mai multe AICI: Trump arată degetul mijlociu Ucrainei și Europei
Citiți și: Ucraina așteaptă în zadar o invitație la NATO