AcasăȘTIRI EXTERNEKremlinul i-a permis ministrului rus de Externe să folosească „orice vocabular” în...

Kremlinul i-a permis ministrului rus de Externe să folosească „orice vocabular” în privința SUA

Kremlinul i-a permis ministrului rus de Externe să folosească „orice vocabular” în privința SUA/ Foto: Facebook

Pentru a descrie politica Statelor Unite, poate fi folosit, „practic, orice vocabular”, a anunțat secretarul de presă al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Acesta a fost răspunsul la întrebarea dacă cei la Kremlin sunt de acord cu evaluarea dată de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a descris politica americană cu un singur cuvânt: „stupidă”.

Potrivit lui Dmitri Peskov, însăși esența politicii SUA față de Rusia a făcut posibilă folosirea unor astfel de cuvinte, relatează RBK.

„Imprevizibilitatea, agresivitatea, asprimea și dușmănia politicii Statelor Unite în privința țării noastre fac posibilă utilizarea, practic, a oricărui vocabular pentru a descrie această politică”, a spus Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax.

„Ca întotdeauna, ministrul (Lavrov) este foarte inspirat în exprimare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinlui.

Linia Washingtonului este „stupidă și nu duce nicăieri”

Precizarea vine după ce șeful diplomației ruse a afirmat că Moscova va răspunde oricăror pași neprietenoși din partea SUA. În același timp, el a declarat că linia adoptată de Washington față de Moscova „nu duce nicăieri, ba este chiar stupidă”.

Serghei Lavrov consideră că ea „nu aduce nici un rezultat din punctul de vedere al obiectivelor anunțate la introducerea sancțiunilor”.

Lavrov a reacționat, de asemenea, la planurile președintelui SUA, Joe Biden, de a numi un reprezentant special al SUA pentru gazoductul Nord Stream 2.

„Se pare că, din moment ce nu mai participă la Tratatul Cer Deschis, li s-au dezlegat mâinile, au angajați care stau degeaba şi numesc un reprezentant special pentru stoparea proiectului gazoductului Nord Stream 2. Care va merge de colo-colo și îi va amenința pe toți”, a spus Lavrov.

Potrivit lui Lavrov, decizia de a numi un emisar special pentru lupta împotriva unui gazoduct se înscrie în tabloul actualei diplomații americane. „Iată ce fel de diplomație, o diplomație a noilor instrumente de sancționare”, a explicat Larov.

SUA, „cel mai mare huligan din curtea blocului”

La 1 aprilie, Serghei Lavrov a declarat că Rusia nu caută o confruntare cu SUA, dar că nu se va lăsa „umilită”, scrie Vești din Rusia.

El a comparat acțiunile Statelor Unite cu comportamentul „celui mai mare huligan din curtea blocului”, care îi aliniază pe toți și îi pedepsește. Trec anii, însă, și „puștii aceia mici”, care erau aliniați și pedepsiți, cresc și se pot apăra singuri.

Potrivit lui Serghei Lavrov, deși „confruntarea cu SUA a atins punctul cel mai de jos”, „în adâncul sufletului” rămâne speranța că „toți oamenii sunt adulți și înțeleg riscurile” legate de creșterea stării de tensiune.

 

author avatar
Tudor Borcea
368 afisari

2 COMENTARII

  1. Îmi aduce aminte de visul premonitor.
    Se facea ca eream in biroul lui Vladimir Vladimirovici erau 2 generali in stanga 2 oameni de stat in dreapta io in capul mesi ca nu stau oriunde ori ca popa ori deloc… domnul Medvedev erea in picioare si se ia de domnul Vladimir Vladimirovici si zice rastit.
    -Ia asculta tovarese, dar cine te crezi dumneata atat de important in lumea asta? Drept cine te crezi dumneata?
    Apoi Vladimir Vladimirovici se ridica rosu la fata il ia pe Medvedev de maini si il conduce afara din birou si zice
    AM SA-TI SPUN EU CINE SUNT.
    Am ras dupa ce m-am trezit…
    Dupa 2 luni de la vis domnul Medvedev a iesit pentru totdeauna din viata politica rusa…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger