AcasăȘTIRI EXTERNEKremlinul, cu ochii pe rezervele Băncii Centrale a Afganistanului

Kremlinul, cu ochii pe rezervele Băncii Centrale a Afganistanului

Rusia a cerut Statelor Unite să elibereze rezervele băncii centrale afgane pe care Washingtonul le-a blocat după ce talibanii a cucerit Kabulul la începutul acestei luni.

„Dacă ai noştri colegi occidentali se îngrijorează într-adevăr pentru soarta poporului afgan, atunci nu trebuie să-i creeze probleme suplimentare prin îngheţarea rezervelor în aur sau devize”, a declarat la postul Rossiya-24 emisarul Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov.

Îngrijorat nevoie mare de cursul monedei afgane „care se prăbușește”, Kabulov a avertizat că fără aceste rezerve noua putere din Afganistan va fi tentată să se întoarcă spre traficul ilegal de opiacee şi să vândă pe piaţa neagră armele abandonate de armata afgană şi SUA.

Rezervele brute ale Băncii Centrale a Afganistanului se ridicau la 9,4 miliarde de dolari la sfârşitul lui aprilie, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI). Majoritatea acestor fonduri sunt deţinute în afara Afganistanului.

Washingtonul a anunţat că talibanii nu vor avea acces la rezervele deţinute în SUA. Administrația Biden a înghețat aproximativ 9,5 miliarde de dolari din rezervele guvernului afgan în băncile americane, inclusiv 1,3 miliarde de dolari din rezervele de aur din New York.

Moscova nu a recunoscut încă autoritatea grupului militant islamist, care este considerat oficial o organizație teroristă de către Rusia și interzisă în interiorul granițelor sale. Dar Zamir Kabulov consideră că este importantă “menținerea de relații bune cu orice guvern aflat la putere în Afganistan”.

În același timp, înalți oficiali ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, și-au exprimat îngrijorarea că instabilitatea din Afganistan și revigorarea islamismului s-ar putea revărsa asupra țărilor vecine din Asia Centrală, o regiune de importanță strategică pentru Rusia.

Luni, Ministerul Apărării a declarat că sute de soldați ruși – infanterie motorizată – au efectuat exerciții în munții din Tadjikistan, vecini cu Afganistan.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
485 afisari

14 COMENTARII

  1. Atunci Kremlinul sa și aducă aminte că de zeci de ani deține tezaurul României și ne trebuie și nouă din aceleași motive care le invoca deci să facă ceea ce cere altora!!!!

  2. Stim si noua ne-au furat tezaurul si Basarabia. Mai bine il luau americanii decat sa ajunga la rusi sau talibani.

  3. Mai acopereau din biliardul consumat si ne dădeau si noua sa ne facem cate un lantisor drept aducere aminte.

  4. Vezi ca 60 de tone de aur romanesc se afla la Londra.Asta nu te deranjeaza deloc ,nu-i asa?Tezaurul de la rusi e o pista falsa ca sa distraga atentia unor indoctrinati ca tine.Daca propaganda romaneasca nu ar musca Rusia de cur in fiecare zi ,poate ca s-ar putea negocia ceva cu Putin.A incercat ceva ,Vasile Soare,cel mai bun diplomat roman dupa Macovescu si Malita insa a fost mutat de urgenta in Azerbaidjan.Asa ca lasa bascalia ,documenteaza-te,citeste ,studiaza si nu mai bate campii despre lucruri despre care n-ai habar.

    • Eu nu cunosc pe actele de expediere decat 4 semnaturi. Seful bancii Sankt Petersburg Banca Rusiei ca acolo era capitala nu la Moscova, Seful Bancii Romania, Romanov si Regina Maria. Nu aparere pe acte nicio semnatura englezeasca. Iar daca te referi la tezaurul modern diferenta o face ca din Anglia poti scoate aurul din Rusia, ba.

  5. Rusii au vrut sa impiedice o noua criza umanitara in Afganistan. Ei stiau, ca de altfel toata lumea ca pana pe 31 august nu poate fi evacuat tot personalul militar si civil si american si auxiliar afgan si ca talibanii nu vor lasa pe cei ramasi peste 1 septembrie in Afganistan sa plece pana cand americanii nu vor da banii inapoi trezoreriei afgane.
    Ceea ce au intuit rusii si alti oameni care mai pot gandi, s-a intamplat. Acum depinde cata mila are Bideul de concetatenii lui si de personalul auxiliar afgan ce are deja viza speciala de intrare in USA, cu care a putut intra pe aeroport, talibanii nu au obiectat sa mearga pe aeroport, dar cat vor putea ramane pe aeroport acesti oameni.
    In plus americanii nu au mai permis zboruri civile de pe aeroport si astfel nici contractorii civili(mercenarii) nu au putut fi extrasi in totalitate.
    Probabil ca talibanii vor experimenta si ei un Guantanamo Bay in Afganistan. Voi ce credeti?

  6. Sunt indignati jegosii ca nu au pus ei laba pe banii si aurul afgan ,asa cum au luat cele peste 90 tone aur furate Romaniei !

  7. Cand a preluat Lenin tara in 1917 a declarat Rusia tara neutra de razboi a reesanolat toate datoriile tarului Rusiei si a declarat tezaurul romanesc – null.

  8. Cand a preluat Lenin tara in 1917 prin insurectie bolsevica, a declarat Rusia tara neutra de razboi, a reesanolat toate datoriile tarului Rusiei si a declarat tezaurul romanesc – null.

  9. Uniunea Sovietica si-a făcut armata, bomba atomica, si a ajuns in spatiu pe seama celor 93 tone aur romanesc si cele 1000 miliarde de dolari paguba de razboi pe care Romania le-a platit Rusiei bolsevice.

  10. Jukov nu a fost un general de geniu cum era feldmaresalul von Paulus sau maresalul Antonescu sau Napoleon. El era un general de plezneala lovea pe unde se putea. Deia l-a asasinat Stalin.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger