AcasăȘTIRI EXTERNEKim Jong Un şi-a pus hackerii să fure peste 300 de milioane...

Kim Jong Un şi-a pus hackerii să fure peste 300 de milioane de dolari ca să-şi finanţeze programele nucleare

Kim Jong UnKim Jong Un şi-a pus hackerii să fure peste 300 de milioane de dolari ca să-şi finanţeze programele nucleare

Coreea de Nord nu ameninţă doar cu atacuri nucleare sau cu arme fizice, ci şi cu arme informatice.

Conform unui raport ONU, hackerii lui Kim Jong Un ar fi sustras peste 300 de milioane de dolari în criptomonedă, în ultimele luni, prin atacuri informatice destinate să finanţeze programe nucleare şi balistice interzise.

Acest document, redactat de un grup de experţi însărcinaţi cu monitorizarea aplicării sancţiunilor împotriva Phenianului, estimează că furtul total de bunuri virtuale comise de Coreea de Nord între 2019 şi noiembrie 2020 se ridică la aproximativ 316,4 milioane de dolari (260 milioane de euro), potrivit unui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Diverse instituţii financiare şi burse au fost piratate pentru a finanţa dezvoltarea programelor nucleare şi balistice nord-coreene, potrivit acestui raport pe care AFP l-a putut consulta.

Au fost atacate sisteme informatice din Coreea de Sud

Coreea de Nord a folosit mii de hackeri experimentaţi pentru a viza întreprinderi şi instituţii din Coreea de Sud şi din întreaga lume.

Obiectivul lor este de asemenea de a găsi surse de venit în faţa multiplelor sancţiuni la care ţara este supusă din cauza programelor sale de armament.

Negocierile dintre Phenian şi Washington s-au blocat de la eşecul summitului de la Hanoi din 2019.

Unul dintre motivele acestui impas a fost lipsa consensului cu privire la concesiile pe care Coreea de Nord ar trebui să le facă în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale asupra sa.

Capacităţile de hacking ale Phenianului au fost scoase la iveală în 2014, când Coreea de Nord a fost acuzată că a atacat Sony Pictures Entertainment ca răzbunare pentru filmul „The Interview”, o satiră în care era luat în derâdere Kim Jong Un.

Banii ar fi fost furaţi în două etape diferite:

  1. în septembrie, prin piratarea unui schimb de criptomonede care s-a soldat cu furtul a 281 milioane de dolari.
  2. În noiembrie, aproximativ 23 de milioane de dolari au fost sustraşi într-un al doilea atac cibernetic.
author avatar
Andrei Ștefan
151 afisari

2 COMENTARII

  1. Esti cinstit ca jurnalist precum vulpea in cotetul de gaini.Lasa omul in pace nu mai umblati cu minciuni .Nu te pune rau cu CN ,s-ar putea sa vina vremea sa ceri acolo azil politic.

  2. Ete ca s-a gasit si printre romani o jigodie care sa sara de cur in sus in aparararea capcaunului din Coreea de Nord.E lumea,Tara plina de zmuciti.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger