AcasăȘTIRI EXTERNEKim Jong-un, despre situația coronavirusului în Coreea de Nord: „Un succes strălucitor”

Kim Jong-un, despre situația coronavirusului în Coreea de Nord: „Un succes strălucitor”

Kim Jong-un

Liderul din Coreea de Nord, Kim Jong-un, se felicită pentru „strălucitorul succes” în faţa pandemiei Covid-19, dar și-a avertizat subordonații că ridicarea prematură a restricțiilor ar putea fi devastatoare.

Liderul de la Phenian a declarat, joi, într-o reuniune a Partidului Muncitorilor consacrată impactului coronavirusului, că a oprit temutul virus înainte să facă ravagii în țara sa. „Am împiedicat cu mare atenţie răspândirea acestui virus foarte primejdios” şi am menţinut „o situaţie antiepidemică stabilă în pofida crizei sanitare mondiale”, a declarat el potrivit presei de stat nord-coreene, citată de CNN.

Este vorba despre „un strălucitor succes obţinut graţie conducerii prevăzătoare a Comitetului Central al partidului şi a spiritului viu de voluntariat de care fac dovadă toţi cei care urmează ca un singur om ordinele Comitetului Central al partidului”, a afirmat Kim Jong-un.

Cu toate acestea, naţiunea trebuie „să rămână în stare de alertă maximă”, în special văzând numeroasele focare noi apărute în „ţările vecine”, a avertizat liderul comunist. Întâlnirea a fost prima apariție publică a lui Kim Jong-un din ultimele săptămâni.

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de Covid-19

Imaginile difuzate de KCNA din timpul întâlnirii l-au arătat pe dictatorul nord-coreean care prezida zeci de oficiali care nu păreau să respecte distanțarea socială. Pe deasupra, nimeni nu purta măști de protecție. Dar surse de la Phenian au spus că pe stradă, toată lumea poartă măști și practică o formă de distanțare socială. Viața a revenit la normal mai ales în capitală, au spus ei, unde șantierele, magazinele, școlile și hotelurile sunt acum deschise.

Sursele au spus că se pare că oficialii nord-coreeni sunt siguri că au virusul sub control, cel puțin în Phenian, deși nimeni nu a auzit să fie cineva testat pentru Covid-19. Phenianul nu a raportat niciun caz de COVID-19, o versiune pe care specialiştii o pun la îndoială, mai ales că virsul a apărut în China vecină de unde s-a răspândit pe toate continentele.

author avatar
Andreea Vlad