Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a dat asigurări luni, 10 ianuarie, că revolta împotriva regimului său – altfel violent și corupt- a fost „o tentativă de lovitură de stat”. Vladimir Putin, căruia Tokaev i-a dat raportul, i-a ținut isonul, evocând „combatanți înarmați” formați „în străinătate”.
După ce a ordonat deschiderea focului împotriva propriului popor, președintele kazah a făcut un bilanț al evenimentelor, în cadrul unei videoconferințe, în fața omologul său rus Vladimir Putin și a celorlalți aliați ai săi care dislocaseră 2.030 de oameni în fosta republică sovietică pentru a salva regimul lui Tokaev.
„Teroriști”, „islamiști”, „criminali”, „bătăuși”
Atât Tokaev, cât și stăpânul Kremlinului au promis o retragere a acestor forțe odată ce misiunea lor a fost „îndeplinită”. Bilanțul uman al tulburărilor, cel mai rău pe care l-a cunoscut această fostă republică sovietică de la independența din 1991, rămâne necunoscut.
Tokaev a spus că numărul victimelor civile este „în curs de verificare”. El a raportat 16 morți și peste 1.600 de răniți în poliție, dar numărul total al morților este numărat în zeci, potrivit autorităților locale.
Pentru președinte, țara sa a fost atacată de „grupuri de luptă armate” care au folosit furia și protestele legate de creșterea prețurilor la combustibil pentru a acționa, scrie Le Point.
„Scopul lor era clar: să submineze ordinea constituțională, să distrugă instituțiile de guvernare și să preia puterea. A fost o tentativă de lovitură de stat”, a spus el.
Potrivit lui Tokaev, Kazahstanul a fost victima forțelor „teroriste” organizate, incluzând atât „islamişti” cât și „criminali”, „bătăuși”, care au profitat de o mișcare de furie legată de o creștere drastică a prețului combustibilului pentru a încerca să răstoarne puterea.
El a asigurat că forțele kazahe „nu au folosit niciodată și nu vor folosi niciodată forța militară împotriva manifestanților pașnici”. Președintele dăduse vineri autorizația poliției de a „trage ca să omoare, fără avertisment” asupra „bandiților înarmați”.
Un contingent multinațional din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță condusă de Moscova, a fost trimis în Kazahstan la 6 ianuarie.
Potrivit lui Tokaev, acești 2.030 de soldați și 250 de vehicule ar trebui să părăsească Kazahstanul „în curând”, Vladimir Putin confirmând că soldații săi au fost acolo „pentru o perioadă limitată”.
Putin, cu spațiul ex-URSS de gât
Vladimir Putin a estimat la rândul lui că Kazahstanul s-a confruntat cu o „agresiune a terorismului internațional”, evocând și „bande de oameni înarmați”, având „în mod clar o experiență de luptă” și care au fost, potrivit acestuia, pregătiți în „centre din străinătate”.
El a avertizat apoi că Moscova nu va tolera „revoluții colorate” în fosta URSS, o expresie recurentă folosită pentru a descrie revoltele orchestrate, conform Kremlinului, de Occident în țările ex-sovietice încă din anii 2000.
Potrivit Ministerului kazah de Interne, 8.000 de arestări au avut loc în toată țara.
Pe lângă creșterea prețurilor, furia manifestanților a fost îndreptată și împotriva corupției endemice din țară și împotriva fostului președinte Nursultan Nazarbayev, în vârstă de 81 de ani, care a condus țara din 1989 până în 2019, înainte de a preda frâiele lui Tokaev, fidel acestuia.