Cauta

Kanye West, obscen de bogat, obscen candidat

Kanye West, obscen de bogat, obscen candidat - Ziarul National

Un rapper la Casa Albă, deznodământul apoteotic al Americii

Rapperul american Kanye West a declarat că nu îl mai sprijină pe preşedintele Donald Trump şi susţine că s-a înscris în cursa prezidenţială pentru a câştiga alegerile din noiembrie. Să fie sănătos, dar cum se face că artistul miliardar, până de curând un susţinător activ al preşedintelui, are acum gura legată după ce s-a aflat că a profitat de fondurile de urgență ale administrației Trump, pentru a ajuta compania sa Yeezy LLC să facă față epidemiei?

“Prin acest interviu îmi scot şapca roşie”, a spus rapperul într-un dialog cu revista Forbes, referindu-se la şepcile de baseball cu inscripţia “Make America Great Again” (MAGA) promovate de Trump. Referitor la candidatură, el a insistat: “Ca orice am făcut în viaţă, fac asta ca să câştig”. Dar nici banii contribuabililor americani nu-s de lepădat, și-o fi zis  afro-artistache. Și sunt mulți: Yeezy LLC a obținut venituri estimate de 1,5 miliarde USD anul trecut, o afacere cu adidași,  dar acest lucru nu l-a împiedicat pe patronul West să primească între 2 și 5 milioane de dolari guvernamentali, ca parte a unui vast plan de recuperare numit Programul de protecție pe salarii ( PPP ), conceput pentru a ajuta IMM-urile americane să facă față pandemiei, potrivit The Daily Beast.

Site-ul american subliniază că  împrumutul lui Kanye West pune multe întrebări de conflict de interese, având în vedere stilul de viață al unei bogății obscene, pe care o conduce împreună cu soția Kim Kardashian. Întrebat de Forbes care ar fi programul său politic, rapperul bling-bling a dat din colt în colt: “Încă nu am dezvoltat-o, nu știu dacă voi folosi cuvântul politică pentru pentru modul în care voi aborda lucrurile”. Adânc! Măreață Americă, ești pe mâini bune!

Ultimele stiri

  • SUA, Europa și China în noua economie spațială
  • La revedere B9!
  • Producătorii de gaze fac legea în România. Amenzile ANRE, frecție la picior de lemn
  • Să începi ca pungășel și să ajungi perfid. Asta înseamnă 36 de ani de muncă
  • Meteorologii AccuWeather, anunț de ultimă oră! Când vine „iarna secolului” în România. Orașele în care va ninge din abundență
  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Exit mobile version