AcasăȘTIRI EXTERNEKaliningrad: UE, aproape de un compromis pentru a dezamorsarea conflictului cu Rusia...

Kaliningrad: UE, aproape de un compromis pentru a dezamorsarea conflictului cu Rusia / „Putin are mai multe pârghii decât noi”

Kaliningrad: UE, aproape de un compromis pentru a dezamorsarea conflictului cu Rusia / „Putin are mai multe pârghii decât noi” / Foto: printscreen

Comerțul prin Lituania către exclava rusă Kaliningrad ar putea reveni la normal în câteva zile, au declarat două surse familiarizate cu această chestiune, în timp ce oficialii europeni se apropie de un acord de compromis cu statul baltic pentru a dezamorsa o dispută cu Moscova.

Kaliningrad, care se învecinează cu state din UE și se bazează pe căile ferate și pe drumurile care traversează Lituania pentru majoritatea mărfurilor, a fost izolată de o parte din transportul de marfă din Rusia continentală începând cu 17 iunie, în urma sancțiunilor impuse de Bruxelles.

Riscul unei confruntări cu aliații NATO

Oficialii europeni poartă discuții privind scutirea teritoriului de sancțiuni, care au afectat până acum bunuri industriale precum oțelul, deschizând calea pentru un acord la începutul lunii iulie, dacă Lituania, membră a UE, renunță la rezervele sale, au declarat surse sub proteția anonimatului.

Disputa privind izolarea exclavei rusești testează hotărârea Europei de a aplica sancțiunile impuse în urma invaziei Rusiei în Ucraina. În timp ce puterile occidentale s-au angajat să ia apărarea Ucrainei, reiterându-și hotărârea atât la summit-ul G7, cât și la summit-ul NATO din această săptămână, se dovedește dificil pentru Europa atât să mențină sancțiunile stricte, cât și să evite o nouă escaladare a conflictului cu Rusia.

De aceea, oficialii europeni, cu sprijinul Germaniei, caută un compromis pentru a rezolva unul dintre numeroasele lor conflicte cu Moscova. Dacă nu se restabilește ruta tradițională pentru mărfurile rusești către Kaliningrad, mai întâi prin aliatul său Belarus și apoi prin Lituania, statul baltic se teme că Moscova ar putea folosi forța militară pentru a trasa un coridor terestru prin teritoriul său, scrie Reuters.

Germania, între timp, are soldați staționați în Lituania și ar putea fi atrasă într-o confruntare alături de aliații săi din NATO dacă acest lucru s-ar întâmpla.

De asemenea, cea mai mare economie a Europei este puternic dependentă de importurile de gaze rusești și ar fi vulnerabilă la orice reducere a fluxurilor în cazul în care disputa din Kaliningrad ar escalada.

„Putin are mult mai multe pârghii decât avem noi”

„Trebuie să ne confruntăm cu realitatea”, a declarat o persoană cu cunoștințe directe despre discuțiile cu UE, descriind Kaliningrad ca fiind „sacru” pentru Moscova. „Putin are mult mai multe pârghii decât avem noi. Este în interesul nostru să găsim un compromis”, a spus una din surse, recunoscând că rezultatul final ar putea părea nedrept.

Una dintre persoanele cu cunoștințe directe despre acest subiect a declarat că se așteaptă ca un acord de compromis să fie găsit până la 10 iulie, iar o a doua persoană a spus că acesta ar putea fi anunțat săptămâna viitoare.

Unul dintre compromisuri ar putea prevedea ca transportul de mărfuri între Rusia și Kaliningrad să fie scutit de sancțiunile UE, pe motiv că nu se consideră comerț internațional normal deoarece exclava face parte din Rusia, a declarat una dintre aceste persoane. Această concesie ar putea fi făcută doar cu condiția ca mărfurile sancționate să fie folosite în Kaliningrad și nu exportate prin portul său, unde își are sediul Flota baltică a Rusiei.

Acest lucru ar putea fi greu de garantat și ar putea pune Lituania, care are sarcina de a stabili destinația finală a mărfurilor, pe o traiectorie de coliziune cu Rusia, a spus persoana respectivă.

Oțel, alcool și ciment

O altă persoană a declarat că motivele umanitare ar putea fi folosite pentru a acorda o excepție pentru Kaliningrad, care se află între Lituania, Polonia și Marea Baltică. Lituania este în prezent unul dintre cei mai aprigi critici ai Rusiei în Uniunea Europeană și a fost în conflict cu oficialii din Germania și Bruxelles, care doresc să dezamorseze această dispută.

Până în prezent, sancțiunile UE împotriva Rusiei împiedică transportul de fier, oțel și metale către Kaliningrad prin statele UE. Lista bunurilor sancționate se va extinde la ciment și alcool începând cu 10 iulie, cărbune în august și produse petroliere, precum combustibilul, în decembrie. Când va intra în vigoare faza finală, aproximativ jumătate din mărfurile trimise din Rusia către Kaliningrad vor fi sancționate.

author avatar
Tudor Borcea