Apar detalii noi dintr-un caz sonor dincolo de Ocean, mai ales că e vorba de familia prezidențială americană – cel legat de furtul jurnalului fiicei lui Joe Biden, Ashley, în septembrie 2020.
O femeie de 40 de ani și un bărbat în vârstă de 58 de ani, ambii rezidenți din Florida, au pledat vinovați la acuzația că au furat jurnalul lui Ashley Biden, fata cea mică a președintelui Joe Biden, și că l-au vândut apoi grupului activist de dreapta Project Veritas – a anunțat joi Departamentul de Justiție, potrivit abcnews.go.com. S-au aflat și numele acestora – Aimee Harris și Robert Kurlander.
De altfel, în noiembrie anul trecut, FBI-ul a pus în aplicare mandate de percheziție la locuința fondatorului Proiectului Veritas, James O’Keefe, și la domiciliile a doi dintre colegii săi, în legătură cu ancheta în acest caz, a amintit, joi, politico.com.
De ce e atât de important jurnalul fiicei lui Biden – amănunte cutremurătoare de la duș
De unde interesul pentru conținutul jurnalului fiicei lui Biden? Tânăra avea un jurnal scris de mână, în care erau amănunte intime, foarte personale. Mai mult, a fost vorba și de un card digital de stocare care conținea fotografii private de familie. Toate se aflau într-o reședință privată din Delray Beach, Florida, unde stătea și Harris.
Ce amănunte intime conțin paginile jurnalului lui Ashley Biden? Încă din toamna lui 2020 National Life a publicat extrase cutremurătoare din jurnalul presupus a fi fost scris de fiica actualului președinte american. În care scrie că ea crede că ar fi fost molestată în copilărie.
„Am fost molestată. Cred că da – nu-mi amintesc detalii, dar îmi amintesc trauma”, a scris ea, înainte de a enumera o serie de posibile incidente, dintre care unul ar fi putut-o include verișoara lui Ashley Biden, Caroline Biden, deoarece autoarea spune că își amintește că „a fost oarecum sexualizată” alături de o persoană pe nume „Caroline”, potrivit nationalfile.com.
A mai scris și că își amintește „dușurile cu tatăl meu” care „probabil nu erau potrivite”.