AcasăȘTIRI EXTERNEJumătate din ruși cred că pedeapsa lui Navalnîi este corectă. Opozantul continuă...

Jumătate din ruși cred că pedeapsa lui Navalnîi este corectă. Opozantul continuă greva foamei

Jumătate din ruși cred că pedeapsa lui Navalnîi este corectă. Opozantul continuă greva foamei/ Foto: Facebook

La ora când Vladimir Putin a promulgat legea care-i va permite să rămână la comanda Rusiei până la 84 de ani, aproape jumătate dintre ruși afirmă că Alexei Navalnîi a fost închis pe bună dreptate pentru încălcarea condițiilor cauțiunii.

Potrivit unui sondaj al centrului Levada, 48% dintre respondenții ruși consideră corectă pedeapsa de doi ani și jumătate la care a fost condamnat criticul lui Putin, pe care o ispășește într-una dintre cele mai rău famate colonii penitenciare din țară.

Conform rezultatelor sondajului, doar 29% dintre respondenți au considerat nedrept verdictul pe care l-a primit Navalnîi.

Opozantul Kremlinului (44 de ani) a fost încătușat imediat după ce a sosit în Rusia din Germania, unde se refăcea în urma tentativei de asasinat cu o substanță neurotoxică din familia Noviciok, ordonat –potrivit lui Navalnîi – de însăși Vladimir Putin.

SUA și UE au impus sancțiuni unor înalți responsabili ruși pentru otrăvirea și, ulterior, trimiterea lui Navalnîi la închisoare.

Navalnîi, care s-a plâns de dureri de spate severe și pierderea senzației la unul dintre picioare, precum și de privare de somn de către gardienii închisorii, a declarat greva foamei, săptămâna trecută, cerând acces la un tratament medical adecvat.

Sondajul Levada a arătat, de asemenea, o conștientizare puternică – precum și o clară diviziune generațională – cu privire la întemnițarea lui Navalnîi, mai mulți respondenți mai tineri considerând că este nedreaptă, față de omologii lor mai în vârstă.

Jumătate dintre respondenții sondajului, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au spus că Navalnîi a fost închis pe nedrept, comparativ cu 19% dintre cei cu vârsta de peste 55 de ani.

În ansamblu, 82% dintre cei chestionați au declarat că au urmărit îndeaproape cazul disidentului, fie au auzit despre acesta.

Levada a realizat sondajul în persoană, în parteneriat cu site-ul de investigație rus Open Media, pe un eșantion de 1.623 de persoane din 50 de regiuni din Rusia, în perioada 25 – 31 martie, scrie The Moscow Times.

Navalnîi continuă forma extremă de protest. Opozantul are febră și tușește puternic

Luni, Alexei Navalnîi a declarat că își continuă greva foamei, în ciuda faptului că se simte din ce în ce mai rău, are febră și tuse puternice.

„Citez datele oficiale după măsurarea temperaturii de astăzi: o tuse puternică, temperatura de 38,1 ° C ”, a scris Navalnîi pe contul său Instagram. „Dar continui greva foamei, desigur”, a adăugat el.

Luni seara, ziarul pro-Kremlin Izvestia a anunțat că Navalnîi a fost transferat la o unitate medicală, deoarece prezenta „semne ale unei boli respiratorii, în special a unei febre mari”. „Au fost făcute toate testele necesare, inclusiv un test pentru infecția cu Covid-19. Deținutul a fost transferat la unitatea medicală unde este sub observație ”, a informat Izvestia, citând serviciile penitenciare (FSIN).

Această informație nu au fost confirmată de alte surse sau de apropiații lui Alexei Navalnîi.

„Fiecare deţinut se roagă la Dumnezeu să nu ajungă aici”

În postarea sa de pe Instagram, opozantul Kremlinului mai indică faptul că un deținut din baraca sa a fost internat luni pentru tuberculoză, al treilea caz de acest fel din câteva săptămâni în rândul celor 15 deținuți.

„Iată « colonia noastră perfectă, exemplară». Fiecare deţinut se roagă la Dumnezeu să nu ajungă aici întrucât în interior există mizerie, tuberculoză şi lipsă de medicamente. Chiar mă mir că nu este şi virusul Ebola”, a adăugat Navalnîi, scrie Le Figaro.

Mai multe mass-media ruse pro-Kremlin, inclusiv canalul public de televiziune RT, au publicat în ultimele zile reportaje care prezintă locul de detenție al lui Navalnîi drept o colonie penitenciară „exemplară”. „Nu există un singur cuvânt adevărat din cele spuse”, a răspuns disidentul.

 

author avatar
Tudor Borcea
155 afisari

3 COMENTARII

  1. Nu e valabila perceptia noastra despre statul lor. E valabila numai si doar parerea rusului despre statul lor.

  2. Niciun stat nu trebuie sa se amestece în treburile altui stat sau in legile lor. Putin a fost ales pe viață, deoarece,Rusiei ii trebuie un președinte cu mână forte.Ce este la ora asta ,nu-i nimic .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger