AcasăȘTIRI EXTERNEJoe Biden și-a luxat glezna în timp ce se juca cu câinele...

Joe Biden și-a luxat glezna în timp ce se juca cu câinele său. Donald Trump a reacţionat imediat

Joe BidenJoe Biden și-a luxat glezna în timp ce se juca cu câinele său. Cum se simte acum preşedintele ales al SUA?

Joe Biden, preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, şi-a luxat glezna după ce a alunecat în timp ce se juca cu câinele său, conform unui anunţ făcut duminică de biroul său.

Are fracturi de stres la oasele tarsiene (de la mijlocul tălpii), ceea ce înseamnă că pentru câteva săptămâni va trebui să poarte o orteză specială.

Cum s-a întâmplat accidentul?

Într-o scurtă declaraţie, biroul lui Biden a informat că incidentul s-a produs sâmbătă şi că democratul în vârstă de 78 de ani a fost examinat de un ortoped ,duminică, „dintr-un exces de precauţie”.

Familia Biden are doi câini, Major și Champ, ambii ciobănești germani. Înainte de rezultatul examinării medicale , echipa Biden-Harris anunțase cine se va ocupa de comunicare la Casa Albă în viitoarea administrație. Pentru prima dată, echipa este formată exclusiv din femei.

Cum se simte Joe Biden?

Joe Biden a fost examinat ulterior de un specialist în ortopedie din Newark, Delaware. Reporterii care l-au însoţit au fost ţinuţi în autobuz şi nu l-au putut vedea pe preşedintele ales intrând în clădire. Cert este că, în urma controlului, Biden trebuie să poarte o orteză.

Joe Biden, la cei 78 de ani ai săi, va fi cea mai în vârstă persoană care va prelua preşedinţia americană în ianuarie 2021, iar sănătatea sa va fi probabil urmărită îndeaproape atât de susţinători cât şi de opozanţi.

Trump a reacţionat la accidentul lui Biden

Președintele în exercițiu Donald Trump a scris pe Twitter „Fă-te bine repede!” și a repostat un filmuleț în care Joe Biden este surprins în timp ce iese șchiopătând din clinica ortopedică și intră într-o mașină.

Președintele ales Joe Biden urmează să-și preia mandatul la 20 ianuarie 2021.

author avatar
Andrei Ștefan