AcasăȘTIRI EXTERNEJoe Biden promite să facă o prioritate a mandatului său legea pentru...

Joe Biden promite să facă o prioritate a mandatului său legea pentru drepturile LGBT

Joe Biden promite să facă o prioritate a mandatului său legea pentru drepturile LGBT (foto: Twitter/Joe Biden)

Candidatul democrat la scrutinul pentru prima funcție în Statele Unite a dat asigurări, într-un interviu recent, că adoptarea aşa-zisei Legi a Egalităţii (Equality Act) va fi prioritară, spunând că speră că o va promulga în primele 100 de zile ale mandatului său. În cazul în care va câștiga alegerile din 3 noiembrie, firește.

„Voi face din adoptarea Legii Egalităţii o prioritate de vârf în primele mele 100 de zile, prioritate căreia Donald Trump i se opune”, a susținut Joe Biden, citat de Reuters.

Joe Biden a acordat un interviu – via email- Philadelphia Gay News, în care s-a angajat, totodată, să promoveze drepturile acestei comunităţi pe plan internaţional, punând egalitatea lor în centrul diplomaţiei SUA, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale și va ajunge la Casa Albă.

De altfel, din câte remarcă sursa citată, Biden a susţinut drepturile persoanelor din comunitatea LGBT – formată din lesbiene, gay, bisexuale și transgenderi- şi ca vicepreşedinte în mandatul lui Barack Obama (2009-2017). Și cu toate că nu e prima oară când candidatul democrat la prezidențialele din 2020 din SUA pledează pentru Equality Act, prioritatea pe care a acordat-o în acest interviu este însemnată, dat fiind contextul provocat de pandemia COVID.

Mai mult, potrivit aceleiași surse, e de avut în vedere și faptul că Administraţia Trump s-a opus Legii Egalităţii, în ideea că aceasta ar ”submina drepturile parentale şi libertatea de conştiinţă”.

author avatar
Andrei Coman
221 afisari

3 COMENTARII

  1. Io il votez daca ma lasa cu fustita ,botox , farduri , cercel in nas , peruca , posetuta si pantofi cu toc …..

  2. Asa a cazut imperiul Roman, unde toti si-o puneau pe la spate, asa o sa cada si Imperiul USA daca se promulga aceasta lege impotriva firii si a legii divine! La mai mare mister Biden!! Dumnezeu nu te va ajuta sa ajungi prezident!

  3. Zarurile au fost aruncate , avans de 10 procente pentru Biden . The Economist : ” Biden = intre 258 si 481 de electori . Trump = intre 117 si 280 de electori . CAMERA REPREZENTANTILOR : Democratii sunt cotati cu 51-56 % din fotolii , 222-265 locuri , 99 % sanse de a lua Camera . Republicanii au intre 117-213 locuri , 44-49 % din fotolii . LA SENAT : Democratii conduc cu 45-58 fata de Republicani care au 42-53 . Democratii iau tot : Presedintie , Camera , Senat , nu se mai pune problema cine castiga , se pune in discutie doar dimensiunea victoriei ”.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger