AcasăȘTIRI EXTERNEJoe Biden, gest SFIDĂTOR la adresa prinţului moştenitor saudit. O lume întreagă,...

Joe Biden, gest SFIDĂTOR la adresa prinţului moştenitor saudit. O lume întreagă, ULUITĂ! (VIDEO)

Joe BidenJoe Biden, gest SFIDĂTOR la adresa prinţul moştenitor saudit. O lume întreagă, ULUITĂ!

Oficialii de la Casa Albă au muncit mult la aranjarea întâlnirii dintre Joe Biden și prințul saudit, cunoscut sub acronimul MbS, pe care președintele SUA l-a criticat pentru rolul său în uciderea jurnalistului și opozantului politic Jamal Khashoggi.

Primul contract dintre cei doi a fost un salut cu pumnul. Gestul, iniţiat de Joe Biden. Casa Albă a precizat că liderul american încearcă să evite strângerile de mână pentru a se proteja de Covid-19.

L-a considerat Biden un pericol pe prinţ?

Președintele american, un politician căruia îi place să-și bată interlocutorii pe spate și este cunoscut pentru stilul său natural, a fost văzut în repetate rânduri strângând mâini în timpul vizitei din Israel, de la președinte și prim-ministru, până la oficiali de rang mai mic cu care s-a întâlnit.

Prințul saudit Mohammed bin Salman s-ar putea considera, astfel, jignit de către Biden.

Când fostul președinte Donald Trump, care avea relații strânse cu Mohammed bin Salman, a vizitat Arabia Saudită în 2017, a fost întâmpinat de regele Salman, care a avut foarte puține apariții publice în ultima vreme.

Vrea să reînnoade relaţiie cu Arabia Saudită

Biden doreşte să „recalibreze” relaţiile SUA cu Arabia Saudită, nu să le rupă, şi va discuta cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman despre drepturile omului şi petrol, afirmă principalul consilier politic şi militar al Casei Albe, Jake Sullivan.

Casa Albă a minimalizat întâlnirea lui Biden cu prinţul Mohammed, menţionând că se va întâlni şi cu alţi lideri arabi când va participa sâmbătă la o conferinţă la Jeddah.

author avatar
Andrei Ștefan
1.788 afisari

21 COMENTARII

  1. @Autor Autor:Andrei Ștefan
    83 afisari Vedeti ca asta e PE BUNE NUCLEARA STRATEGICA…PRESUPUN CA SE VOR PRABUSI BURSELE…PIETELE FINANCIARE….O STIRE DUBIOASA RAU>>>VEDETI CA SI LINK-UL E O PORCARIE….MESAJE SUMBINIMALE….MESAJE DUBLATE….LINK HTML….ATAT DE LUNG….INCAT FF POSIBIL SA FIE VIRUS!!!
    „„Dar stau în spatele marii predicții pe care o fac acum… pentru că nu am fost niciodată mai încrezător că o zi ciudată pe care o prevăd că va veni ar putea fi un punct de cotitură pentru bogăția a milioane de cetățeni.
    Dar astăzi, el merge public cu ceva ce nu a spus niciodată pe aer național.nu în niciuna dintre aparițiile sale pe Fox Business sau CNBC.
    „Sunt puțin nervos în legătură cu asta”, spune Chaikin, o legendă de pe Wall Street care a prezis accidentul din 2020.
    „Acordat, Chaikin a făcut o mulțime de apeluri controversate în cariera sa de 50 de ani.Ca atunci când a numit prăbușirea Priceline.com pe Fast Money înapoi în 2012.
    Mulți experți nu l-au crezut.
    Dar stocul a scăzut cu 100 de puncte peste noapte, arătând o creștere de 733% peste noapte pe o anumită meserie. A fost pentru prima dată când CNBC Fast Money a organizat o represiune a doua zi, relatează o sursă.
    „Astăzi, cea mai nouă predicție a mea este și mai mare”, spune Chaikin.
    Într-o mișcare surpriză pentru un veteran de pe Wall Street, el merge cu un pas mai departe.
    El dă departe simbolul ticker al stocului # 1 pentru a cumpăra acum, folosind același sistem care poartă numele său pe fiecare terminal Bloomberg de pe Wall Street.
    !!!!!!!!!!S-A DAT „semnul negru”…..ca in „comoara din insula” robert louis stevenson….parola a fost „a strange day is coming”….”o zi ciudata va veni”….bine…te-ai lamurit…adica prea multe stiri….sa vezi pe aici pe la romanica ce vor fugi unii/unele pe la salonul vip si curse private tarsaind saci de bani pe PISTA DE DECOLARE….!!!!!!!!!!!!

  2. Putregaiul drogat si expirat nu stie ce este cu el l au pus sageata la inainte really alti expirati globalisti

  3. @ Constantin. V.Ionut (9:23)…Ai devenit VECTOR de INFLUIENTA ca „analist politic”!?, de dimineata pana seara, ( la cei 47 de ani, dupa cum singur scriai) . TU cand mai MUNCESTI,…sau de aici castigi salariul lunar de la SRI.!??

    • @@ Constantin .V.Ionut (9:23)!? 2022-07-16 10:41 10:41:18
      Ip-ul MEU…e de ORANGE…PREPAID…MOBIL>>>>PROPRIU SI PERSONAL>>>>CA PICK-UP-URILE….BAIETZILOR DE LA BUG…..VEZI CA E SAMBATA…ZI LIBERA>….DE ACUM>>>>>LIBERTATE…FARA BANI SI GRADE??????CAT….PAI AM MAI SPUS….40 ANI…sau 14.610 ZILE>>>>>>VEDETI VOI CE SUFLETEL BUN SI MARE AM….CAT BINE AM FACUT…..🤣😈😆☠😂💀😅👿🧨🐺✨✔

    • Un cretin dobitoc total, acest Ia-le-n ţin Botuţ ConstantinBelescu.
      Sunt din ce în ce mai mulţi d-ăştia, mândrii de ei că pot să mănânce tone de căcat („fără număr“) în văzul lumii.

  4. @National.ro…..avem si o zgaltaiala micutza….de dimineata….intr-o zona atipica…gorj….cauza….E CUNOSCUTA DE MINE….sa zicem 6:15 Dimineata….O uniforma intr-o masinutza de gorj…..NASOL….GHINION…
    În ziua de 16 Iulie 2022 la ora 10:39:21 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 5km.
    Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 98km NV de Craiova, 102km SV de Sibiu, 128km V de Pitesti, 175km SE de Timisoara, 185km S de Cluj-Napoca, 192km V de Brasov, 193km SE de Arad, 216km V de Ploiesti, 224km E de Belgrade, 227km NE de Nis.

    • Valica , ma nebunaticule , tu ai ramas asa de la cutremur ? Ai auzit de impulsul liniei de Acumulare -Distributie si de formula MACD folosita de Chaikin ? Dar de „Divergenta de Urs ” ? Ba , tu ne crezi dobitoci ?

    • Mai du-te dracu de cretin ca spurci locul, unflatule spurcat!

      • VOI REALIZATI CA BARBU GHEORGHE ARE DREPTATE….CA SUNTETI MILITAURIZATI…SI NU AVETI SCOALA CA NU VA TREBUIE…ARE DREPTATE OMUL ASTA…”UNFLAT”….SE SCRIE UMFLAT….INTAI….MAI TRECETI PE LA SCOALA…ASTA SE INVATA IN PRIMII 4 ANI DE SCOALA….CLASELE PRIMARE….STIAM SA SCRIU SA CITESC SI SA SOCOTESC DE LA GRADINITA….
        DAR LASAND ASTA…VIN RUSII….DATI TOT CE AVETI….CA SA NU MURITI…INCEPETI CU FEMEILE VOASTRE.NU GLUMESC.DACA VI SE PARE CA GLUMESC VA INTREBATI BUNICII…CUM ISI ASCUNDEAU FEMEILE IN CAPITELE DE FAN IN 1944.
        ATAT.

  5. Tache , facem cheta si platim , scoate-i moaca narcisistului asta de la rubrica ” Comentarii ” , sa si-o puna in chenarul de carnetelul cu dunga rosie .

  6. BA,GOLANILOR.IA DUCETI-VA VOI DRACULUI,CU PRINTI,REGI,IMPARATI,
    PRESEDINTI,PREMIERI,MINISTRI,AMBASADORI,VICEPRIM,VICEDOI..VICE-VECEU…
    LUATI-VA NUME DE,BUBA,CASCAVAL,HOT,CRIMINAL,CACANAR,TRISOR,
    NULITATE,BAGABONT DE VALUTA,VIDANJOR,CLOSETAR,PISOARCA,GUNOI.
    PUSCARIAS,BOMBA ATOMICA,FOAMETE,RAZBOI,LIMBRIC POLITIC..
    VA FI MAI FRUMOASA LUMEA SI VIATA FARA VOI.
    RESTURI DEJECTII AZMERICANE,NATO-ISTE,UE-ITE,SIFILISTE,MUITE,COVISTE,HUO,CRIMINALILOR.
    BA,BA.LASATI COPIII,FEMEILE,BATRANII,MAMELE,FETELE SA TRAIASCA IN PACE.
    SCARNAVII DE SCARBE HIDOASE,SLONOASE,CU MIROSURI DE MORTACIUNI.
    DISTRUGE-TI BOMBELE,TANCURILE,ARMATELE,MARESALII,GHENERALII.
    FITI BA,SOTI,TATI,MINERI,BUNICI,BUCATARI,PROFESORI,SPORTIVI,SOFERI,TRAMVAISTI,CERSETORI
    HAI SICTIR LA TORI ASTIA…regi,printi,imparati,milionari-cacanari,miliardari-ordinari

  7. Constantinescule , esti mare diversionist , ti-ai schimbat identitatea si poza ai luat-o de la un ofiter mort din Coreea de Nord .

  8. TOATE site- urile din Romania au „infiltrație” la rubrica de COMENTARII cate un „AGENT de INFLUIENTA” din SRI, care numai cu asta se ocupa zilnic …diversiune!!. GEN acest „baietasi”!! de 40 de ani, @Constantinescu .V. Ionut cu FOTO la deruta!. Asta sta ZILNIC ,de dimineata pana noaptea ,NUMAI la comentarii politice .

  9. Ba , tu esti mai prost ca mine , crezi ca SRI isi baga in card cu d-astia ce poseda carnet cu dunga rosie ?

  10. bideul are nevoie de razboaie ca alfel se caca pe el cu republicanii. dar nevoia lui trebuie renuntata pentru ca el si sua vor distruge tot ce lumea a atins. sua stat fascist?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger