Jocurile lui Mario Draghi: o super-președinție italiană?

În cele zece luni de când a devenit prim-ministru, Mario Draghi a adus în Italia o perioadă de recompensă și stabilitate fără precedent în ultima vreme. Așa că a-l face să rămână într-o poziție de autoritate – orice poziție de autoritate – cât mai mult timp posibil a devenit o mantră în cercurile politice și de afaceri italiene.

Este o preocupare tot mai mare, având în vedere precaritatea istorică a guvernelor și coalițiilor țării.

Chiar dacă Germania și Franța sunt cele mai mari economii ale UE, viitorul proiectului european depinde dacă Italia – a treia ca mărime – poate crește după ce a stagnat timp de două decenii.

În ultimul an sub conducerea lui Draghi, Italia a înregistrat o creștere de 6,3%. El a oferit stabilitatea și impulsul reformelor structurale cerute de Bruxelles în schimbul a peste 200 de miliarde de euro din fonduri UE post-pandemie.
Susținătorii înflăcărați ai premierului spun că cea mai ușoară cale către o eră Draghi extinsă este ca el să treacă rapid la președinția Italiei. Rolul nu are puteri executive, dar, dacă ar fi ales de parlament în februarie, “Super Mario” ar putea deține funcția timp de șapte ani, devenind un fel de garant înalt al țării pe tărâmul mai larg al Uniunii Europene și al lumii.

“În calitate de președinte, Draghi ar urma să preia o funcție care a trebuit să exercite influență de regizor în ultima vreme”, potrivit Bloomberg. Sergio Mattarella, actualul președinte, i-a cerut lui Draghi să conducă un guvern  de unitate între partide, pe fondul crizei pandemice, deoarece politicienii țării nu au putut ajunge ei înșiși la un acord.

Fără Draghi, puterea politică rămâne fragmentată. Cele mai recente sondaje indică principalele partide – de la extrema dreaptă până la centru-stânga – la aproximativ 20% din voturi fiecare. Acest lucru va însemna probabil mai multe coaliții incerte și guverne cu uși rotative – și un președinte din ce în ce mai puternic.

Dar Italia este o democrație parlamentară, spre deosebire de Franța, unde politica se învârte în jurul președinției.

Schimbarea discutată a lui Draghi este deja descrisă drept zorii unei republici italiene „semi-prezidenţiale” –  dar este imposibil din punct de vedere legal fără o schimbare radicală a constituției.

O președinție cu puteri executive – chiar și neexplicite – încalcă intențiile unui document întocmit în 1948 pentru a preveni o renaștere a unor oameni puternici precum Benito Mussolini. Acest lucru ar trebui să se aplice în continuare dacă omul puternic este creditat cu salvarea euro.

Ratele de aprobare ale lui Draghi sunt ridicate – la 65%, conform sondajelor recente –însă chiar și popularitatea sa poate fi vulnerabilă în fața mișcării populiste anti-establishment din ce în ce mai violente din Italia.
Apoi, desigur, dacă Draghi rămâne prim-ministru, altcineva trebuie să fie președinte – chiar dacă este un alt tehnocrat precum ministrul de finanțe Daniele Franco. Principala preocupare este că slujba ar putea reveni magnatului media și fostului premier Silvio Berlusconi, deși este puțin probabil să câștige cele două treimi necesare din parlament.

Dar există o opțiune care ar putea servi la fel de bine atât Italiei, cât și Europei:  Draghi rămâne prim-ministru până la sfârșitul mandatului guvernului său în 2023, conduce reformele și se asigură că Italia cheltuiește eficient fondurile UE.

În plus, postul de președinte al Comisiei Europene va fi disponibil în 2024, când mandatul Ursulei von der Leyen se va termina. Este un rol executiv care este, probabil, mai potrivit ambiției, influenței și viziunii lui Mario Draghi despre o Europă mai integrată.