AcasăȘTIRI EXTERNEJocuri politice în Italia: Mario Draghi, președinte sau prim-ministru

Jocuri politice în Italia: Mario Draghi, președinte sau prim-ministru

Agitată de când se știe, lumea politică din Italia se consumă acum cu alegerea următorului președinte al țării.Influentul Sergio Mattarela pare hotărât să evite al doilea mandat – actualul va expira la sfârșitul lunii februarie. Favoritul pariurilor? Premierul Mario Draghi.

Dar alegerea pentru el nu este nici ușoară, nici evidentă – și ar putea avea ramificații mari pentru Italia și pentru Europa.

Dacă Draghi ar candida la președinție, ar obține cu ușurință suficient sprijin din partea partidelor politice atât de stânga, cât și de dreapta. Cei trei lideri ai formațiunilor populiste — Giuseppe Conte( Mișcarea 5 Stele), Matteo Salvini( Liga) și Giorgia Meloni ( Frații Italiei) –au dat de înțeles că sunt alături de cel supranumit “Super Mario”.

Pentru Meloni și Salvini, un stimulent suplimentar este că susținerea lui Draghi le va spori credibilitatea atunci când vine vorba de formarea unui guvern după următoarele alegeri generale, pe care dreapta este probabil să le câștige.

Președintele din Italia are mai multă putere decât mulți șefi de stat europeni, inclusiv o marjă de manevră semnificativă în numirea unui prim-ministru și aprobarea miniștrilor la indicația acestuia.

A nu-l susține pe Draghi dacă va candida la președinte ar putea fi, prin urmare, o manevră riscantă.

Pe de altă parte, fostul premier Enrico Letta, care conduce acum Partidul Democrat de centru-stânga, ar prefera ca Draghi să rămână în actuala funcție până în 2023. Acest partid, cel mai aliniat la politicile lui Draghi, a avut rezultate bune la ultimele alegeri locale și a preluat controlul celor cinci mari orașe ale Italiei.

Cu toate acestea, Mario Draghi stă în așteptare, refuzând în mod repetat să fie atras în aceste jocuri politice. Calculele lui sunt legate de o evaluare a rolului –premier sau președinte – în contextul în care Italia trebuie să gestioneze un sprijin economic de 191 de miliarde de euro din fonduri UE.

“Avatar Draghi”

Dar guvernarea devine din ce în ce mai dificilă: restricțiile suplimentare impuse de creșterea cazurilor Covid-19 nemulțumesc populația și dau apă la moară partidelor de opoziție.

Draghi ar putea ajunge la finalul lunii de miere ca șef al coaliției. El ar putea prefera să treacă într-un rol prezidențial înainte ca lucrurile să se înrăutățească.

Dacă Draghi ar candida și ar fi ales președinte, scopul lui final ar fi atunci să-și asigure  un urmaș și un aliat apropiat – ceea ce unii politicieni  din Roma descriu drept „avatar Draghi”.

Potrivit Politico, acesta ar fi probabil o persoană cu profilul ministrului economiei Daniele Franco, care a lucrat îndeaproape cu Draghi, atât la Banca Italiei, cât și la guvern, la planul de redresare și reformele economice, sau fostul CEO Vodafone și ministrul digitalizării, Vittorio Colao.

Deși ar putea, teoretic, să garanteze continuitatea reformelor puse în mișcare de Draghi și să supravegheze punerea în aplicare a planului de redresare până la sfârșitul legislaturii din 2023, în practică, lui Franco — sau oricărui „avatar Draghi” — i-ar lipsi autoritatea morală a predecesorului și s-ar lupta să țină coaliția în frâu și reformele pe drumul cel bun.

A rămâne prim-ministru, însă, nu este o garanție a stabilității. Manevrele asupra președinției ar putea provoca tensiuni în coaliția de guvernământ, ducând la o reconfigurare și o posibilă remaniere a cabinetului. Și cu alte alegeri care trebuie să aibă loc înainte de jumătatea anului 2023, conflictele politice vor deveni mai violente.

author avatar
Radu Jacotă Redactor