Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, și-a propus să vindece lumea. Ted Turner a pilotat iahturi. Donald Trump a intrat în politică. Fondatorul Amazon vrea acum să construiască rachete și să salveze planeta.
La 57 de ani, cel mai bogat om din lume calcă pe urmele multor lideri care au decis să cedeze – temporar sau permanent – funcțiile executive ale unor companii care i-au făcut miliardari pentru a se dedica altor proiecte. Jeff Bezos a anunțat că își va ceda postul de director general al Amazon anul acesta. Cu siguranță va rămâne președintele consiliului de administrație al companiei pe care a înființat-o acum 27 de ani, dar vrea să acorde mai mult timp celorlalte pasiuni ale sale. În fruntea unei averi estimate la 197 miliarde USD de revista Forbes, Bezos mai deține cotidianul Washington Post, compania spațială Blue Origin și Bezos Earth Fund, un fond dedicat planetei. În 2000, Bill Gates a demisionat din funcția de CEO al Mircrosoft și, împreună cu soția sa, a lansat Fundația Bill & Melinda Gates, vărsând milioane de dolari în programe de sănătate din întreaga lume. Pasiunea asociatului său Paul Allen(mort de cancer în 2018) a fost sportul: a cumpărat echipa de baschet Portland Trail Blazers și cea de fotbal american, Seattle Seahawks. La momentul decesului, averea lui Allen a fost estimată la 20 de miliarde de dolari. La rândul său, Ted Turner, în vârstă de 82 de ani, a transformat compania de publicitate a tatălui său într-un gigant de miliarde de dolari, lansând Cable News Network – faimosul canal CNN – și cumpărând și echipe sportive, Atlanta Braves(baseball) și Atlanta Hawks ( baschet). Dar adevărata sa pasiune a fost marea. În fruntea velierului „Courageous”, a câștigat chiar și Cupa Americii în 1977. O serie de directori au dorit să lase afacerile deoparte pentru a intra în politică, cel mai recent exemplu fiind cel al fostului președinte american Donald Trump, un magnat imobiliar care a candidat cu succes pentru Casa Albă în 2016.Michael Bloomberg, fondatorul companiei de informații financiare omonime, a încercat o incursiune în alegerile prezidențiale din 2020, fără succes, dar a avut trei mandate de primar al New York-ului(2001,2005,2009). Revenind la Bezos, Blue Origin are ambiția de a construi o navă spațială capabilă să furnizeze livrări de mărfuri și module de habitat pe Lună.
După cum se vede sunt oameni de paie aratati la proști.
sefi de google, microsoft, acum amazon, care s-au „retras” si sigur vor mai urmă si altii.