În Italia, cei navaccinați împotriva Covid-19 nu mai pot mânca în restaurante sau lua avionul pentru a călători în țară, conform noilor reguli care au intrat în vigoare luni, 10 ianuarie, odată cu redeschiderea școlilor.
Doar persoanele recent recuperate de pe urma Covid-19 sunt scutite de această obligație, ceea ce reprezintă o înăsprire suplimentară a restricțiilor impuse persoanelor nevaccinate în fața creșterii infecțiilor, inclusiv în rândul copiilor.
Situația este „explozivă”
De asemenea, Italia a introdus săptămâna trecută vaccinarea obligatorie pentru persoanele cu vârsta peste 50 de ani.
Școlile s-au deschis pentru un trimestru, prin hotărâre de guvern, în ciuda apelurilor din partea directorilor de școli sau a sindicatului medicilor de a amâna întoarcerea la cursuri pentru cel puțin încă 15 zile, scrie AFP.
Virusologul Massimo Galli, de la spitalul Sacco din Milano, a apreciat deschiderea școlilor „imprudentă și nejustificată”, în timp ce expertul în sănătate publică Walter Ricciardi a calificat situația „explozivă”.
Mai mult, peste 1000 de municipalități au decis să lase școlile închise pe teritoriul lor, potrivit presei.
Italia a fost prima țară europeană afectată de coronavirus la începutul anului 2020 și are unul dintre cele mai sumbre bilanțuri, cu aproape 140.000 de decese. Peste 86% dintre cei peste 12 ani au fost vaccinați și aproximativ 15% dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani au primit primul vaccin.
Compania națională de căi ferate Trenitalia a anunțat, luni, că a anulat 180 de trenuri regionale din cauza infecțiilor cu coronavirus.
„Exil forțat” pentru locuitorii micilor insule
Până pe 31 martie va fi, așadar, necesară posesia unui „pass” vaccinal care să dovedească imunizarea posesorului sau că s-a recuperat recent, testul negativ nemaifiind suficient, pentru a intra în restaurante, hoteluri și sălile de sport, precum și a folosi autobuzele, trenurile, avioanele și navele.
Măștile FFP2 sunt acum obligatorii în teatre, cinematografe, stadioane de sport și în toate mijloacele de transport în comun.
Locuitorilor nevaccinați din micile insule italiene, care avertiseră că riscă să se găsească în „exil forțat” prin noile reguli, li s-a acordat un timp suplimentar.
Acești locuitori – pentru care bărcile și avioanele sunt singurele mijloace de plecare și întoarcere pe insule – vor putea continua să călătorească doar cu un test negativ din motive de sănătate și educație, până pe 10 februarie.
Premierul Mario Draghi urmează să se adreseze țării cu privire la noile măsuri în cursul zilei de luni.