Cauta

Israelul, dispus la armistițiu în Fâșia Gaza. Decizia e la Hamas

Israelul, dispus la armistițiu în Fâșia Gaza. Hamas decide

Israelul, dispus la armistițiu în Fâșia Gaza. Decizia e la Hamas

Israelul a acceptat “mai mult sau mai puţin” un acord de armistiţiu în Fâşia Gaza, în prezent mingea aflându-se “în terenul Hamas”, a declarat sâmbătă un responsabil american.

Statele Unite au început să paraşuteze ajutor umanitar în teritoriul palestinian, relatează AFP.

“Discuţiile continuă”

Pe masă se află un acord. Israelienii l-au acceptat mai mult sau mai puţin. Iar o încetare a focului de şase săptămâni ar putea începe astăzi în Fâşia Gaza dacă Hamas acceptă să elibereze o categorie bine definită de ostatici vulnerabili“, a spus responsabilul american.

El a precizat că, deocamdată, “discuţiile continuă” pentru a parafa un acord înainte de începerea Ramadanului, luna sfântă de post musulman, peste o săptămână.

Au fost progrese semnificative în ultimele săptămâni, dar, ca întotdeauna, nu există un acord până când nu se decide totul“, a adăugat acest înalt responsabil într-o discuţie cu presa, sub protecţia anonimatului.

Israelienii au acceptat în principiu elementele acordului“, a insistat el.

Responsabilul a precizat că armistiţiul de şase săptămâni a fost conceput ca o “primă fază”, cu scopul de a se ajunge la “ceva mai durabil”, în special pentru a putea creşte în mod masiv ajutorul umanitar.

Statele Unite au realizat sâmbătă prima paraşutare de ajutoare umanitare în Gaza prin intermediul unor avioane militare care au distribuit aproximativ 38.000 de mese, a declarat armata americană.

Organizaţiile umanitare spun că aceste paraşutări aeriene sunt departe de a satisface nevoile de alimente şi provizii din zonă, unde peste 2 milioane de oameni se confruntă cu foametea.

Vineri, preşedintele american Joe Biden a anunţat paraşutarea de pachete cu alimente şi medicamente în Fâşia Gaza şi a deschis posibilitatea deschiderii unui coridor maritim pentru a facilita intrarea ajutorului umanitar în enclavă.

Ultimele stiri

  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Horoscop 12 decembrie 2025 – În partenerul tău vei găsi multă înțelegere
  • Exit mobile version