AcasăȘTIRI EXTERNEIsrael-Fâșia Gaza. Republicanii îl atacă pe Biden: „Este slab și i-a încurajat...

Israel-Fâșia Gaza. Republicanii îl atacă pe Biden: „Este slab și i-a încurajat pe teroriștii Hamas”

Israel-Fâșia Gaza. Republicanii îl atacă pe Biden: „Este slab și i-a încurajat pe teroriștii Hamas”

Senatorul Ted Cruz (Texas), unul din cei mai influenți republicani în Israel, aflat în vizită în această țară, l-a criticat deschis pe președintele Joe Biden, o abatere radicală de la o practică obișnuită, aceea a abținerii de la comentarii privindu-l pe comandantul suprem al forțelor SUA.

Senatorul republican din Texas, aflat în vizită în Israel după recentele lupte cu Hamas, solicită suspendarea tuturor ajutoarelor acordate palestinienilor, care ar putea aduce beneficii doar grupării Hamas.

Cruz a continuat acuzându-l pe președintele SUA, Joe Biden, că a dat dovadă de „laxism” față de dușmanii statului evreu, incitându-i la violență în timpul recentului conflict de 11 zile dintre israelieni și palestinieni, soldat cu atacarea Israelului și transformarea în ruine a unor părți din Fâșia Gaza.

Senatorul republican a declarat că politicile lui Biden, inclusiv apelul lansat Israelului pentru a pune capăt războiului, i-au „încurajat” pe liderii Hamas. El a adăugat că Statele Unite nu datorează niciun ajutor umanitar palestinienilor, atâta timp cât acești bani sunt în pericol de a merge la Hamas, scrie Times of Israel.

„Cu cât Joe Biden arată mai multă slăbiciune față de Hamas, Hezbollah sau Iran, cu atât veți observa intensificarea atacurilor teroriste”, a spus Cruz după ce a vizitat sistemul de apărare israelian Domul de Fier și a observat daunele din Așkelon, unul din orașele atacate de rachetele Hamas.

Înainte de intrarea în vigoare a încetării focului, la 21 mai, Hamas a lansat peste 4.300 de rachete asupra orașelor israeliene, în timp ce avioanele de război ale Tsahal au ripostat împotriva a 1.000 de ținte din Gaza. 13 persoane au fost ucise în Israel și peste 240 în Gaza. IDF a declarat că majoritatea celor uciși în Gaza erau combatanți teroriști.

De-a lungul luptelor, Biden și mulți alți lideri din întreaga lume au susținut că Israelul are dreptul să se apere, chiar dacă îngrijorarea – și protestele în locuri precum Turcia, Pakistan și Marea Britanie – au crescut cu privire la utilizarea armelor împotriva civililor din enclava palestiniană.

Campanie republicană după rachetele Hamas

Remarcile lui Ted Cruz reprezintă o abatere radicală de la o practică obișnuită, aceea a abținerii de la comentarii privindu-l pe comandantul suprem al forțelor SUA.

Cel puțin doi dintre cei patru republicani americani care vizitează Israel săptămâna aceasta par să aibă ambiții prezidențiale – și toți aceștia caută sprijinul alegătorilor evanghelici pro-israelieni care formează un electorat vital pentru Partidul Republican.

Pe lângă Cruz, fostul secretar de Stat Mike Pompeo, care era și directorul CIA sub conducerea lui Trump, a postat, duminică, 31 mai, pe Twitter, că se află la Tel Aviv pentru a participa la petrecerea de retragere a fostului șef al Mossad, Yossi Cohen.

„Este minunat să fii cu prieteni buni în Tel Aviv!”, a scris Pompeo.

Senatorul Lindsey Graham, din Carolina de Sud, a văzut de asemenea pagubele provocate de rachetele palestiniene și s-a întâlnit cu liderii israelieni.

„Nimeni nu a făcut mai mult pentru Israel decât dumneavoastră”, a declarat, luni, 1 martie, premierul Benjamin Netanyahu, alături de Graham.

Netanyahu a întreținut relații strânse cu fostul președinte american Donald Trump, înstrăinând multe segmente ale Partidului Democrat. Relațiile sale cu Biden au fost cordiale, dar mai reci.

Ssenatorul Bill Hagerty din Tennessee (fost ambasador al lui Trump în Japonia) care a vizitat împreună cu Ted Cruz daunele provocate de rachetele Hamas în Așkelon, a criticat, de asemenea, diferitele măsuri pe care le-a făcut Biden pentru a inversa politicile lui Trump. Biden, de exemplu, a promis aproximativ 360 de milioane de dolari ajutor pentru palestinieni, inclusiv bani pentru a ajuta la repararea pagubelor războiului din Gaza. Trump a redus aproape tot ajutorul SUA pentru palestinieni.

„Orice bani care se îndreaptă către Fâșia Gaza, adică, citez, destinați infrastructurii, pot fi ușor deturnați de Hamas”, a spus Hagerty, alături de Cruz.

Acolo unde Hagerty a fost mai diplomat, Cruz a fost direct: „Purtatul cu mănuși cu teroriștii nu generează pace”, a spus el referindu-se la Biden.

author avatar
Tudor Borcea
182 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger