Farideh Moradkhani, nepoata liderului iranian Ali Khamenei, o militantă împotriva pedepsei cu moartea, a fost arestată în Iran joia trecută, la Teheran, de forțele de securitate.
Vestea arestării lui Farideh Moradkhani a fost dată de fratele ei, Mahmoud Moradkhani, aflat în exil, și de activiști iranieni.
Nepoata lui Khamenei a fost încarcerată la închisoarea Evin, aflată în cartierul cu același nume din capitala Teheran. Autoritățile iraniene sunt acuzate că au comis numeroase atrocități în această închisoare, principal loc de detenție pentru deținuții politici.
Omagiu adus văduvei șahului Iranului
„Suntem îngrijorați. Acum știm că ea se află în închisoarea Evin” din Teheran, sub controlul forțelor Ministerului Informațiilor, a spus Mahmoud Moradkhani.
Farideh Moradkhani a fost arestată în drum spre casă, iar locința ei a fost percheziţionată, potrivit Human Rights Activists News Agency (HRANA).
Motivele arestării sale nu au fost cunoscute, dar activiștii au remarcat că a survenit la câteva luni după difuzarea unui videoclip în care Farideh Moraskhani o saluta pe Farah Diba, văduva șahului Iranului răsturnat de Revoluția Islamică în 1979, la împlinirea de către aceasta a 83 de ani, scrie Le Parisien.
În acest videoclip, nepoata ghidului suprem vorbit despre o „regină dragă” și a îndemnat-o să se întoarcă în Iran pentru a lucra pentru renașterea culturii. Farah Diba, exilată din Iran de la revoluție, locuiește în Franța.
Farideh Moradkhani este fiica surorii lui Ali Khamenei, Badri, care a fugit cu familia în anii 1980 în Irak. Liderul suprem are și trei frați.
„Surorii”, boule! Nu „sorei”… ziariciu’ pulii…